ACCES GRATUIT
Paritatea euro-dolar: Consecințe și riscuri
Toată lumea stă cu ochii pe iminenta paritate euro-dolar: euro „plutește” foarte aproape de paritatea cu dolarul american, titrează agențiile de știri de câteva zile. Dincolo de simbolismul momentului, analiștii avertizează cu privire la riscurile și consecințele ce decurg din aceste evoluții valutare.
Articolul continuă mai jos
Analiștii se întreabă cât de mult ar mai putea coborî euro, în contextul în care deprecierea monedei ar putea pune o presiune suplimentară pe costul vieții a milioane de europeni, afectat deja de criza energetică și inflație. În cele din urmă, aceste evoluții ar putea cere inclusiv un preț politic, notează Politico.
„Suntem abia început”, a avertizat Robin Brooks, economistul șef al Institutului pentru Finanțe Internaționale, cu privire la deprecierea euro.
Ultima dată când euro a fost mai puțin valoros decât dolarul a fost în 2002. Reprezentând o cincime din rezervele valutare globale și un sfert din emisiunea globală de obligațiuni, euro a ajuns departe de atunci.
Cum s-a ajuns aici
Moneda unică europeană a pierdut în 2022 peste 10% din valoarea sa față de dolar. A fost o depreciere rapidă, determinată parțial de o înrăutățire a perspectivelor de creștere din zona euro și parțial de o cerere mai puternică pentru dolar, monedă de refugiu în momentele în care băncile centrale încep ciclurile de majorare a dobânzilor – situația în care ne aflăm acum, ca urmare a accelerării inflației.
Citește articolul integral pe cursdeguvernare.ro.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)