ACCES GRATUIT
Seceta modifică balanța energetică a României
Seceta este una din cauzele pentru care producția de electricitate a hidrocentralelor României a scăzut cu 25 %, lună de lună în 2022 în primele 5 luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut și a ajuns la 6,31 miliarde kWh.
Articolul continuă mai jos
Scăderi s-au mai înregistrat în ultimii ani, dar și creșteri semnificative. Producția hidrocentralelor a scăzut cu nu mai mult de 12% în 2019 / 2018, dar a crescut cu peste 11% în 2021 față de 2020. În primele 7 luni ale anului 2020 producția hidrocentralelor creștea cu peste 31% față de aceeași perioadă a anului anterior.
De data aceasta, sunt puține șanse ca să se îmbunătățească totalul anului 2022, ca urmare a prudenței privind folosirea apei, pe timpul secetei. Gradul de umplere a celor 40 de lacuri de acumulare din România era de era de 80%, săptămâna trecută, dar va scădea până la 68%, din cauza secetei, potrivit Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR).
Debitul Dunării, care alimentează cea mai mare hidrocentrală a țării, va ajunge săptămâna viitoare la mai puțin de jumătate din media multianuale a lunii iulie (2.500 mc/s față de 5.300 mc/s).
Electricitatea eolienelor compensează parțial seceta
Scăderea producției de electricitate a hidrocentralelor, cu 24,7% în primele 5 luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, a fost compensată parțial de creșterea cu 22,6 % a producției parcurilor eoliene și cu peste 11% a parcurilor fotovoltaice.
Citește articolul integral pe cursdeguvernare.ro.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)