- Termen fiscal: Este ultima zi pentru depunerea notificării pentru aplicarea sau încetarea aplicării sistemului de TVA la încasare (prin D010, D016, D020, D040, D070 sau D700), conform calendarului Fiscului.
Marți
- Finanțare: Încep înscrierile pentru granturile pentru investiții de până la 500.000 de euro, destinate IMM-urilor.
Miercuri
- Obligație nouă ce privește informarea consumatorilor: comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro și euro-leu vor trebui să fie prezentate clienților, în mod clar și accesibil, chiar înainte de inițierea plății de către bănci, casele de schimb valutar sau operatorii de plăți care permit plăți din lei în euro și invers.
- Din 24 august, amenzile maxime pentru graffitiurile de pe clădiri se vor mări de peste 12 ori, conform unei legi noi.
Joi
- Termen fiscal: Este cel mai important termen al lunii, acesta fiind, între altele, pentru declararea taxelor salariale (D112) sau depunerea decontului de TVA (D300).
Duminică
- Termenul pentru amânarea ratelor la credite: solicitările se pot transmite creditorilor până pe 28 august 2022, iar de facilitate pot beneficia atât persoanele juridice, cât și PFA-urile, întreprinderile individuale sau familiale și profesioniștii.
- Regulile noului mecanism de restituire a fostelor taxe auto: în 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței cu noul mecanism, Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor trebuie să aprobe un ordin comun cu normele pentru aplicarea acestuia.