Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti a trecut pe 20 februarie de votul final la deputați, alături de raportul cu amendamente discutate în comisie la Cameră. Legea executorilor judecătorești nu a mai fost modificată semnificativ în ultimii ani. A primit în 2022 o mică completare referitoare la neaplicarea prevederilor Legii insolvenței în cazul profesiei de executor, dar din 2014 nu a mai fost completată. În 2018, tot Ministerul Justiției pusese în dezbatere un proiect cu o nouă lege a executorilor, dar care nu a mai parcurs niciun pas în procesul de legiferare.
Azi, președintele statului anunță că trimite proiectul la CCR cu o sesizare de neconstituționalitate. Iată care ar fi motivele care fac proiectul imposibil de promulgat în forma adoptată, potrivit președintelui:
- având în vedere amploarea modificărilor, ar fi fost nevoie de o lege nouă, iar nu de un proiect de modificare a unei reglementări existente - se încalcă, așadar, normele de tehnică legislativă;
- parlamentarii nu am reușit nici să alinieze titlul legii cu conținutul acesteia;
- normele ce se vor nou-introduse privind schimbarea sediului și asocierea nu respectă condițiile constituționale privind norma previzibilă, clară și fără echivoc;
- instituirea unui privilegiu pentru executorii judecătorești asociați, în detrimentul celor neasociați, contrar Constituției, care prevede egalitatea în fața legii și autorităților;
- prevederea unor norme neclare în materia atribuțiilor Ministerului Justiției, precum și alte numeroase norme lipsă de coerență, claritate și previzibilitate;
- limitarea accesului la justiție prin norma care ar permite executorilor judecătorești să condiționeze executarea silită de plata avansului minimal stabilit de lege; ivirea unei situații absurde în care avansul obligatoriu ar fi mai mare decât întreg onorariul datorat în cazul persoanelor cu venituri reduse;
- parlamentarii au realizat o restrângere a sferei infracțiunilor care atrag imposibilitatea numirii în funcția de executor judecătoresc - mai exact, doar cele de corupție, de serviciu sau infracțiunile săvârșite cu intenție ar face imposibilă exercitarea acestei profesii, deși standardul de integritate pentru numirea în funcția de executor judecătoresc este similar celui reglementat prin Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv lipsa oricăror antecedente penale și existența unei bune reputații;
- au fost criticate și dispozițiile ce modifică normele privind arhivele: posibilitatea de a „încredința” arhiva executorilor judecătorești unor entități de drept privat, fie ele și autorizate în conformitate cu Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, echivalează cu constituirea unui drept de administrare asupra unui bun proprietate publică a statului, aspect ce intră în contradicție cu regulile referitoare la modalitatea de constituire a dreptului de administrare și la controlul modului de exercitare a acestui drept, reguli stabilite în art. 867 din Codul civil.
Ce regăsim în proiectul trimis acum la CCR:
UNEJ și formele de exercitare a profesiei
- apar noi atribuții în sarcina organelor de conducere ale Uniunii;
- apar numeroase prevederi care întăresc unicitatea UNEJ și rolului acestuia și oferă protecție sporită profesiei contra exercitării acesteia „pe lângă lege”;
- se clarifică și se detaliază formele de exercitare a profesiei de executor judecătoresc, fiind uniformizate denumirile tuturor formelor de exercitare a profesiei, astfel:
- în cazul biroului individual - sintagma „biroul executorului judecătoresc" urmată fie de numele executorului judecătoresc titular, fie de denumirea aleasă a biroului, în cazul în care executorul judecătoresc şi-a ales o denumire;
- în cazul societăţii profesionale - sintagma „societate profesională de executori judecătorești" urmată fie de numele executorilor judecătorești asociaţi, fie de denumirea aleasă a societăţii profesionale, în cazul în care executorii judecătorești asociaţi şi-au ales o denumire;
- e reglementat contractul de societate între executorii judecătorești asociați;
- reglementarea schimbării sediului prin asociere și dintr-o circumscripție în alta;
- mici modificări și la lista de incompatibilități pentru a explicita situațiile de excepție, în special;
- lista de obligații ale executorilor devine mult mai lungă decât ce prevede acum legea; apare obligaţia întocmirii şi transmiterii lunare a evidenţelor statistice ale actelor şi procedurilor îndeplinite, în condițiile stabilite prin hotărâre a Consiliului Uniunii, atât Uniunii, cât şi Camerei în care îşi desfăşoară activitatea;
- răspunderea civilă a executorului este și ea detaliată; sub sancțiunea suspendării din exercițiul funcției, executorii judecătoreşti au obligaţia să încheie contractul de asigurare înainte de începerea activităţii, cu orice societate de asigurări autorizată în condițiile legii; suma minimă asigurată, cel puțin 150.000 de euro;
- la fel ca într-un proiect mai vechi, din 2018, se propune extinderea răspunderii disciplinare a executorilor; amenzile disciplinare vor crește semnificativ - între 2.500 - 50.000 de lei e intervalul nou propus, comparativ cu 500 - 3.000 de lei, cum e acum;
- apare ideea că actele executorilor sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, prevedere care acum nu e stipulată în lege; de asemenea, activitatea executorilor va fi supusă controlului profesional;
- e regelementată conferirea de dată certă înscrisului sub semnătură privată se realizează la cerere, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, prin încheierea întocmită în acest scop de către execurorul judecătoresc;
- este redesenată reglementarea onorariilor minimale și maximale; ele vor fi stabilite tot prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Consiliului, dar se va ține seama și de alte reguli acum nestipulate de lege, precum un set de criterii prestabilit, regula indexării în funcție de rata pozitivă a inflației ș.a.; în cazul celor cu venituri sub nivelul salariului minim, onorariul datorat va fi stabilit la jumătate din nivelul onorariului minimal; ordinul ministrului va cuprinde și avansul din onorariu ce va trebui plătit - cel puțin 10% din valoarea onorariului minimal;
- utilizarea semnăturii electronice calificate a executorului judecătoresc; inițial senatorii votaseră că semnătura electronică calificată a executorului înlocuiește semnătura olografă și ștampila acestuia, dar la deputați s-a renunțat la această idee; amendamentul a fost propus chiar de UNEJ, considerând măsura extrem de importantă în contextul digitalizării profesiei; în aceeași notă, între atribuțiile executorilor va intra și îndeplinirea tuturor procedurilor digitale date prin lege în competența sa;
- obligația de a ține registre în format hârtie sau electronic conform regulamentului de aplicare a Legii 188;
- similar cu prevederile aplicabile notarilor, deputații au decis introducerea unor prevederi în Legea executorilor în materia schimbării sediului biroului executorului judecătoresc din circumscripția unei judecătorii în circumscripția altei judecătorii: schimbarea se poate realiza prin încetarea calității executorului judecătoresc titular și preluarea postului acestuia, la cerere, de executorul judecătoresc asociat.
Examenele de acces în profesie, stagiatura și alte concursuri
- deși inițial se propusese ca numirea în funcție să fie deschisă și cetățenilor UE sau SEE, trei deputați AUR au decis că doar cetățenii români trebuie să aibă dreptul de deveni executori judecătorești; formularea votată la Senat era similară cu cea din Legea notarilor, dar cei trei deputați au argumentat că nu ar exista nicio prevedere care să oblige statul român să permită și cetățenilor altor state accesul în această profesie;
- cei care vin din alte profesii juridice vor putea să devină executori dacă au cel puțin șase ani de vechime în funcții de specialitate juridică și dacă vor lua examenul de intrare în profesie; apare și obligativitatea candidaților declarați admiși de a urma cursuri privind pregătirea practică referitoare la organizarea, desfășurarea și exercitarea profesiei, organizate de Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești, nou organism ce va fi reglementat de viitoarea lege;
- la fel cum s-a propus în 2018, prin celălalt proiect al ministerului, se elimină posibilitatea numirii fără examen sau concurs în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au exercitat timp de 5 ani funcția de judecător, procuror sau avocat și au promovat examenul de definitivat în profesia din care provin;
- toate examenele și concursurile în domeniu, respectiv examenul de definitivat, concursul de admitere în funcţia de executor judecătoresc pentru persoanele care au cel puţin șase ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică, concursul de schimbare a sediului, precum şi examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calităţii de executor judecătoresc stagiar se vor organiza la nivel naţional prin intermediul Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești;
- deși inițial se propusese și se votase la Senat ca exercitarea funcției să fie posibilă până la 75 de ani, iar dincolo de această vârstă doar cu certificat medical anual care să ateste aptitudinea, la deputați s-a optat pentru o altă variantă: după 65 de ani, până la 70, executorii mai pot sta în funcție doar dacă prezintă anual un aviz medical privind aptitudinea în muncă; 70 de ani reprezintă, practic, pragul până la care un executor mai poate ocupa funcția aceasta;
- se modifică substanțial dispozițiile actuale referitoare la stagiul de pregătire teoretică şi practică al executorilor judecătorești stagiari: se va face un stagiu de doi ani, fără posibilitatea reducerii acestuia, din care un an e de pregătire teoretică urmând cursurile din Institutul Național de Pregătire și Perfecționare, iar celălalt an - pregătire practică sub îndrumarea unui coordonator; examenul de definitivat se va da, de asemenea, tot prin Institut.
Atenție! Prevederile proiectului de lege NU se pot aplica momentan. Aplicarea sau ori trimiterea înapoi în Parlament depinde de decizia CCR.