ACTUALIZARE (10.04.2023): Notificarea de conformare pentru verificarea situației fiscale personale a fost implementată efectiv prin Ordinul ANAF 417/2023. Detaliile procedurale pot fi găsite aici.
__________
Conform OUG 188/2022 (punctele 31 și 33 de la articolul I), înainte de selectarea unei persoane fizice pentru verificarea situației fiscale personale, există posibilitatea ca aceasta să primească o notificare de conformare, noua regulă fiind valabilă din 29 decembrie 2022. Celor notificați li se expun problemele găsite și li se dau 30 de zile pentru a-și pune la punct situația fiscală. Însă, chiar dacă își rezolvă eventualele probleme, asta nu le garantează celor vizați evitarea controlului.
„Pentru persoanele fizice identificate cu risc fiscal (...), organul competent cu efectuarea verificării situației fiscale personale transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării de către acestea a situației fiscale și, după caz, de a depune sau de a corecta declarațiile fiscale. Prin notificare se comunică persoanei fizice că în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării are posibilitatea depunerii sau corectării declarației fiscale. Până la expirarea acestui termen, organul fiscal central (...) nu întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru verificarea situației fiscale personale”, prevede actul normativ.
Modelul notificării de conformare, periodicitatea emiterii notificărilor și procedura de notificare vor fi aprobate, prin ordin al Fiscului, până pe 27 februarie 2023.
Din explicațiile inițiatorilor reiese că notificarea de conformare este ca un filtru suplimentar înainte de selectarea persoanelor ce vor fi verificate. Contribuabilii au ocazia să-și rezolve problemele înainte de vizita inspectorilor, iar autoritățile pot să-și direcționeze eforturile în special către cei ce evită conformarea voluntară. Așa cum am scris deja, notificarea de conformare există și în contextul inspecțiilor fiscale.
„În vederea alinierii legislației fiscale la tendințele internaționale, potrivit cărora activitatea de control fiscal ar trebui să fie ultima pârghie a administrației fiscale pentru realizarea conformării, realizându-se astfel o eficientizare a utilizării acestor resurse prin îndreptarea către contribuabilii ce refuză să se conformeze voluntar, se propune un nou mecanism în vederea încurajării conformării voluntare a contribuabililor. În acest sens, se propune introducerea unei notificării de conformare, care urmează să fie transmisă înainte de selectarea contribuabilului pentru efectuarea inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale, cu mențiunea că această măsură va conduce și la o eficientizare a utilizării resurselor prin îndreptarea acestora către contribuabilii ce refuză să se conformeze voluntar”, scria în nota de fundamentare ce a însoțit ordonanța în forma sa de proiect.
În afară de aceste prevederi, ordonanța a mai stabilit că se pot face verificări aleatorii ale situației fiscale personale (punctul 32 al articolului I). Însă într-o limită strictă - pot fi selectate aleatoriu maximum 10% din persoanele fizice selectate, într-un an calendaristic, pentru verificarea situației fiscale personale. Depășirea procentului de 10% va reprezenta o abatere disciplinară ce va trebui sancționată de conducătorul structurii care se ocupă de verificări. Totuși, această limitare va fi valabilă abia din 1 ianuarie 2026, nu mai devreme.