Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Sărăcia absolută în România va crește cu 15% din cauza scumpirilor. În UE, procentul va fi de 4,4%Avalanșa de scumpiri la alimente, dar și facturile mari la întreținere se resimt acut în portofelele românilor. 20% dintre români cheltuiesc mai bine de trei sferturi din venituri pe traiul de subzistență: adică mâncare și utilități.
În decurs de un an costul vieții a crescut cu 15%. Cu același procent va crește și numărul românilor care se luptă cu sărăcia absolută, din cauza scumpirilor puternice.
România este țara din UE cu cea mai mare rată a sărăciei absolute, din cauza scumpirilor puternice. 20% din populația României trăiește la limita strictului necesar. Mai bine de trei sferturi din câștiguri se duc pe alimente și facturi.
Recomandările Băncii Mondiale pentru sistemul de pensii: Nu vor fi create noi pensii speciale. Cele din prezent vor fi raționalizateÎntr-un raport trimis Guvernului, Banca Mondială analizează sistemul public de pensii și reforma acestuia în cadrul PNRR și emite propuneri pentru ca pensiile speciale să fie aduse în linie cu principiul contributivității iar noi categorii să nu fie create.
De asemenea, instituția propune ca nicio pensie specială să nu depășească veniturile din perioada de activitate iar vârsta de pensionare să fie aceeași ca și pentru sistemul public general.
Nu vor fi create noi categorii de pensii speciale, iar actualele categorii vor fi raționalizate. Această propunere nu creează noi categorii iar, după o perioadă de tranziție, egalizează termenii și condițiile pentru pensiile speciale în cazul tuturor celor șase categorii.
Astfel, pensiile speciale sunt raționalizate. Este responsabilitatea Parlamentului să se asigure că nu sunt create noi categorii.
Producători: Înainte de sărbători, prețul la carnea de porc s-ar putea dubla. Un kilogram ar ajunge și la 60 de leiMesele de sărbători ar putea fi mai sărace și mai scumpe. Agricultorii anunță prețuri duble pentru kilogramul de carne de porc. Scumpirile sunt cauzate în mare parte de facturile la energie. O altă cauză este aceea că fermierii au tras linie după un an agricol dezastruos. Concluzia: profitul e zero, iar datoriile enorme. Victime, sunt inevitabil, consumatorii.
Fermierii au tras linie după un an extrem de secetos. Cei care au reuşit să scoată bani de pe urma recoltelor, i-au cheltuit pe însămânţările de toamnă. Mulţi au ieşit însă în pierdere şi au fost nevoiţi să se împrumute pentru a continua producţia.
Situația critică a fermierilor trage în sus prețurile alimentelor, deja mai scumpe, potrivit statisticilor, cu 20%.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)