Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Ora de iarnă revine în acest weekend. Serile mai lungi stârnesc temeri : „E cineva care nu se teme în țara asta de factura la curent?”Ora de iarnă revine în România în noaptea de sâmbătă spre duminică și accentuează spaima cetățeanului pentru factura de curent. Este semnalul că iarna e aproape, va fi mai mult întuneric într-o zi, temperaturile vor fi mai scăzute, consumul de curent mult mai mare și costurile vieții mai piperate.
Românii de la țară dezbat subiectul la porți, pe marginea drumului, la răspântii și oriunde se întâlnesc, dar discuțiile au mereu aceeași concluzie: becurile cât mai stinse și prizele cât mai goale cu putință sunt singurele variante care protejează bugetul familiei.
O oră în plus de iluminat cu bec economic nu costă mult. Cumulat însă, într-o lună, orele se adună și însumează mai mult de-o zi de iluminat plătit. Și se simte la portmoneu, mai ales în gospodăriile care depășesc rația plafonată de kilowați.
Plus că dincolo de becuri aprinse, întunericul aduce și răcoare, pornește radiatoare, centrale, sobe. Din cauza asta, prețul iernii care urmează sperie.
Rata şomajului în România a ajuns la 2,88%, la sfârşitul lunii septembrieRata şomajului înregistrată la nivel naţional, la sfârşitul lunii septembrie, a ajuns la 2,88%, în scădere cu 0,03 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate, joi, de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
La nivel comparativ cu luna august a acestui an, rata şomajului consemnată în septembrie a crescut cu 0,02 puncte procentuale. Numărul total de şomeri, raportat la finele lunii septembrie 2022, a fost de 225.424 de persoane, mai mare cu 1.380 de persoane faţă de cel înregistrat la sfârşitul lunii precedente.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 38.571 au fost şomeri indemnizaţi (-519 persoane faţă de august) şi 186.853 neindemnizaţi (+1.899 persoane).
Eduard Novak a prezentat strategia pentru sport: Dorim să intervenim, să ajungem ca în 10 ani copiii să aibă 3-4 ore de educaţie fizicăMinistrul sportului, Eduard Novak, consideră că sportul românesc a înregistrat un regres semnificativ şi că a fost nevoie de elaborarea Strategiei Naţionale pentru Sport ca să se ofere stabilitate acestui domeniu.
El a prezentat, joi, la Cluj-Napoca, strategia pentru sport, care a fost elaborată de Ministerul Sportului, în colaborare cu specialişti ai Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca.
„Documentul strategic a fost elaborat din mai multe cauze. Cu toţii am observat că sportul românesc are un regres semnificativ. Dacă la Jocurile Olimpice din anul 2000 am obţinut 24 de medalii, la cele din 2020 am obţinut doar 4, fiind un regres de 84%. Acest lucru are nişte cauze şi am dorit ca prin această strategie naţională să încercăm să dăm o stabilitate sportului românesc pentru viitor”, a spus Eduard Novak.
Comentarii articol (0)