Legea nr. 283/2022 a introdus, recent, în Codul muncii, dreptul salariatului de a cere, după o vechime de șase luni și după finalizarea perioadei de probă, mutarea pe un post vacant cu condiții de muncă mai favorabile. Aceeași lege stipulează că le este interzis angajatorilor să concedieze salariații care și-au exercitat acest drept. Mai exact, este interzisă concedierea pe fondul exercitării acestui drept.
Practic, dacă angajatorul nu-și poate susține în instanță cazul de concediere și angajatul demonstrează care ar fi fost motivul concedierii sale, de fapt, acesta poate obține anularea deciziei și reintegrarea sa în funcție.
Totodată, există și o amendă ce poate fi aplicată de inspectorii de muncă pentru astfel de concedieri - între 4.000 și 8.000 de lei.
Reamintim că, dacă primește astfel de solicitări, angajatorul are obligația de a răspunde motivat, în scris, în termen de 30 de zile. Pentru a evita astfel de situații conflictuale cu angajații, atunci când refuză cererile lor de mutare pe un post vacant cu condiții de muncă mai favorabile, angajatorii trebuie să se asigure că motivele susținute sunt suficient de bune și obiective pentru a nu lăsa loc, ulterior, de aprecieri contrarii din partea instanței sau a inspectorilor de muncă.