Prin HG nr. 171/2023, apărută azi în Monitorul Oficial, e prevăzută extinderea numărului de sectoare de activitate de negociere colectivă. Publicarea noii hotărâri înseamnă totodată și abrogarea HG 1.260/2011. În cel mult zece zile ar trebui să apară în Monitorul Oficial și procedura de încadrare a unității într-unul dintre sectoarele listate (conform codului CAEN principal de activitate).
„Guvernul a aprobat o hotărâre prin care redefinește sectoarele de negociere colectivă, pe care le extinde de la 30, în prezent, la 58, această măsură având rolul de a flexibiliza și de a încuraja negocierile colective la nivel de sector de activitate între partenerii sociali, pe baza interesului comun și prin acordul de voință al părților. Decizia luată de Executiv urmărește îmbunătățirea cadrului legislativ al dialogului social, în vederea creșterii numărului de contracte colective muncă și a protejării resurselor, dar și a lucrătorilor”, era explicat într-un comunicat al Ministerului Muncii după ce s-a anunțat adoptarea hotărârii.
Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/ lucrători, precum și la nivel de sector de negociere colectivă, prevede noua lege a dialogului social.