Sunt vizate domenii de interes pentru țara noastră (de pildă, energie, bioeconomie, eco-nano-tehnologii etc.) și pentru instituțiile europene - afaceri transatlantice, relațiile internaționale, diplomația Uniunii Europene etc. În același timp, tot anual se vor stabili, prin ordin al ministrului educației, și numărul total al lunilor de bursă acordate într-un an calendaristic, tipurile de burse și durata stagiului unei burse.
Nu toți cei care studiază în străinătate pot primi acest sprijin financiar din partea statului român, ci doar cei ce participă la un concurs organizat la nivel naţional de către Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii.
Prin Ordinul ME 3.789/2023, apărut vineri în Monitor, s-a stabilit numărul total al lunilor de bursă, tipurile de burse, durata stagiului unei burse, domeniile de interes ale României pentru care se acordă bursele și cuantumul burselor lunare în valută, pe țări, în anul 2023.
Dintre valorile stabilite de minister pentru bursele lunare în valută putem aminti cele pentru Bulgaria, India, Serbia, Slovacia, Slovenia sau Ungaria - de 1.200 de euro (cele mai mici), dar și pe cele mai mari, de 2.000 de euro, pentru studiul în țări precum Canada, Coreea de Sud, Elveția, Finlanda, Suedia sau Statele Unite ale Americii, printre altele.
Printre domeniile de interes ale României pentru care se acordă bursele se numără administrarea afacerilor, agronomia, arhitectura, asistența socială, biochimia, dreptul, economia, farmacia, finanțele, fizica, medicina, sociologia, zootehnia și altele.
Apoi, prin Ordinul ME 3.790/2023 a fost stabilit regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului național de acordare a burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare.
Potrivit acestuia, la concursul național vor putea participa cetățenii români, cu domiciliul stabil în România, care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
- sunt studenți în ultimul an la studii universitare de licență;
- sunt studenți la studii universitare de masterat;
- sunt studenți doctoranzi;
- sunt cadre didactice titulare din instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate;
- sunt cercetători.
După cum stabilește HG 118/2023, bursierii români care efectuează stagiile de studii amintite vor beneficia de:
- o bursă lunară destinată plăţii unor taxe şcolare şi, eventual, acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, în limita cuantumurilor stabilite;
- transport dus-întors (cu avionul, cu trenul sau cu autocarul) din România până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar;
- plata unui tarif suplimentar pentru bagaje de cel mult 32 kg, în afara celor incluse în costul biletului.
După cum apare în nota de fundamentare ce a însoțit hotărârea în forma de proiect, prin această măsură “se acoperă vidul legislativ în ceea ce privește aplicarea recomandărilor europene și măsurilor asumate de România la nivel național și internațional în ceea ce privește politicile educaționale în domeniul mobilităților”. Astfel, după o pauză de aproape 12 ani, așa cum apare în comunicatul Guvernului emis cu ocazia încheierii ședinței în care a fost adoptată măsura, aceste burse vor fi acordate din nou.
Comentarii articol (3)