OG nr. 21/2023 pentru modificarea și completarea Legii sănătății și a OUG 158/2005 a apărut luna trecută în Monitorul Oficial și prevederile ce țin de concediile medicale se aplică începând cu 2 martie.
Printre altele, noua ordonanță clarifică, în primul rând, că stagiul de asigurare de șase luni trebuie realizat la fiecare angajator. Legea permite în continuare salariaților să primească indemnizație de concediu medical de la fiecare angajator, unde baza de calcul pentru fiecare indemnizație o constituie numai venitul obținut pe fiecare loc de realizare a venitului. Dar dacă la al doilea, al treilea ș.a.m.d. angajator nu este îndeplinit stagiul minim de cotizare, angajatul nu va beneficia și la acesta/aceștia de concediu medical, în pofida faptului că stagiul e îndeplinit la un alt angajator, unde primește medical pentru perioada respectivă.
În al doilea rând, noua ordonanță a adus o regulă specială pentru cadrele didactice a căror normă se completează la mai mulți angajatori: stagiul de asigurare de 6 luni, realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical, se va utiliza de către toți angajatorii, dar indemnizațiile se vor calcula și plăti de fiecare în parte. Aici, modul de determinare al indemnizației va fi detaliat prin normele care ar trebui să vină în maximum 30 de zile de când apare ordonanța.
În fine, noua ordonanță a redefinit și contravenția în cazul celor care, deși în medical la cel puțin unul dintre angajatori, obțin venituri din salarii/asimilate salariilor de la alții. Noul text pare să cuprindă și să sancționeze mai bine aceste situații:
„Constituie contravenție desfășurarea de către persoanele asigurate care se află în două sau mai multe situații prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A și B de activități în baza cărora se obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum acestea sunt prevăzute în Codul fiscal, în perioada în care beneficiază de concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.”
Practic, asta înseamnă că se sancționează doar prestarea efectivă a activităților, iar nu obținerea în sine a veniturilor de natură salarială/asimilate salariilor.
Comentarii articol (1)