- Are loc o ședință în plen a Senatului, cu începere de la ora 15:00 și cu o sesiune de vot final stabilită la ora 16:00. Ar putea fi adoptate proiecte de legi importante pentru mediul de afaceri. Agenda senatorilor, disponibilă aici.
- Evenimente avocatnet.ro: Luni și miercuri sunt programate două cursuri practice, unul despre implementarea SAF-T și unul despre impozitul pe profit și impozitarea nerezidenților. Marți este programată ultima sesiune a conferințelor de început de an - taxarea muncii și salarizarea în 2023.
Marți
- Termen fiscal: Conform calendarului ANAF, este termenul pentru depunerea declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România.
Miercuri
- Are loc o ședință în plen a Camerei Deputaților, cu începere de la ora 10:00 și cu o sesiune de vot final stabilită la ora 11:30. Ar putea fi adoptate proiecte de legi importante pentru mediul de afaceri. Agenda deputaților, disponibilă aici.
- Webinar ANAF: Se discută despre eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale.
Vineri
- Termen fiscal: Este un termen pentru persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depăşit plafonul de scutire şi care doresc să fie scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA și pentru persoanele impozabile, neînregistrate în scopuri de TVA, care au depăşit plafonul de scutire şi au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA. Totodată, este termenul pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special de TVA pentru agricultori.