În ceea ce privește protecția mediului, companiile sunt obligate nu numai să desemneze sau să contracteze un responsabil pentru gestionarea corespunzătoare a deșeurilor, ci și să bifeze o serie de raportări anuale către Agenția Națională de Protecție a Mediului (APM). Astfel, autoritățile pot ține evidența activităților cu impact potențial negativ asupra mediului și sănătății populației derulate de către agenții economici.
Daniela Dobre, CEO Green Environment Support, atrage atenția agenților economici asupra termenelor limită de efectuare a acestor raportări, reamintind că omiterea sau întârzierea lor poate atrage după sine sancțiuni usturătoare din partea Gărzii Naționale de Mediu.
Astfel, responsabilul de mediu al fiecărui agent economic are de respectat următorul calendar de raportări către APM:
IANUARIE
Societățile care au obligația monitorizării anuale a emisiilor și imisiilor sau a celorlalți factori de mediu au avut obligația să transmită buletinele de analiză până la finalul lunii.
FEBRUARIE
Până pe 25 februarie, agenții economici care pun pentru prima dată pe piața din România ambalaje trebuiau să depună raportul anual pentru ambalaje; acesta conține atât ambalajele puse pe piață, cât și cele reciclate. Raportarea nu era necesară în cazul societăților care au predat responsabilitatea reciclării către o Organizație care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP).
Până pe 28 februrarie, societățile care pun pentru prima dată pe piața din România baterii trebuiau să efectueze actualizarea numărului de înregistrare în registrul bateriilor. Acesta se actualizează anual, pe baza unei cereri și a unei declarații privind cantitățile de baterii ale anului anterior.
MARTIE
Până pe 15 martie trebuia efectuată raportarea deșeurilor în Sistemul Integrat de Mediu pentru anul 2022. Conform OUG 92/2021, fiecare companie, indiferent de obiectul de activitate, are obligația de a transmite către Agenția pentru Protecția Mediului raportul privind deșeurile generate și valorificate sau eliminate pentru anul precedent.
În caz de nerespectare a acestui termen, persoanele juridice sunt pasibile de amendă cuprinsă între 40.000 de lei și 60.000 de lei.
Tot până pe 15 martie trebuia întocmită raportarea anvelopelor puse pe piața din România. Aceasta se transmite Comisiei Naționale pentru Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, precum și Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului. Datele raportate sunt următoarele: cantitatea de anvelope introdusă pe piață în anul anterior și cantitatea de anvelope uzate colectată, predată pentru reutilizare sau refolosire ca atare, reșapare, reciclare și/sau valorificare termoenergetică din anul precedent.
Până pe 20 martie, societățile care pun pentru prima dată pe piața din România echipamente electrice și electronice trebuie să efectueze actualizarea numărului de înregistrare în registrul importatorilor de echipamente electrice și electronice. Actualizarea se face pe baza unei cereri și a unei declarații privind estimările cantităților ce vor fi puse pe piață în anul pentru care se reînnoiește înregistrarea. Toate aceste informații trebuie transmise către APM împreună cu dovada plății taxei de 100 de lei.
APRILIE
Până pe 30 aprilie, deținătorii de uleiuri uzate trebuie să depună raportul anual privind cantitățile de uleiuri gestionate în cursul anului anterior. Nerespectarea acestei norme poate atrage după sine amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 10.000 de lei pentru persoanele juridice.
MAI
Până pe 31 mai, societățile care dețin autorizație de mediu au obligația întocmirii programelor de prevenire și reducere a cantităților de deșeuri generate. Astfel, se transmite către Agenția Județeană pentru Protecția Mediului monitorizarea progresului în prevenirea și reducerea deșeurilor, iar acolo unde este cazul se menționează noile măsuri ce vor fi implementate în această direcție.
Persoanele juridice care nu respectă această obligație se pot aștepta la amenzi considerabile: între 40.000 de lei și 60.000 de lei.
Exceptând obligațiile menționate anterior, agenții economici trebuie să transmită către autorități și alte raportări și declarații specifice în funcție de activitatea desfășurată. Acestea pot fi menționate în autorizația de mediu a persoanei juridice respective sau în legislația specifică.
Comentarii articol (1)