„Pe perioada pentru care au fost acordate eșalonări la plată pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată (...), se datorează și se calculează dobânzi. Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere (...)”, prevede Codul de procedură fiscală în urma modificărilor aduse prin ordonanță (punctul 20 al articolului I).
Noua regulă se aplică atât cererilor de eșalonare depuse după intrarea în vigoare a ordonanței (sau depuse anterior, dar care n-au fost soluționate încă până la acel moment), cât și celor care beneficiază în prezent de eșalonări simplificate (articolul III din ordonanță), după cum urmează:
- eșalonările simplificate aflate în derulare la data de 6 aprilie 2023 - organul fiscal, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data respectivă, reface graficul de eșalonare, pe care îl comunică contribuabilului. Până la data comunicării graficului de eșalonare refăcut, ratele datorate sunt cele din graficul de eșalonare existent;
- eșalonările care și-au pierdut valabilitatea și pentru care există în curs de soluționare, la data de 6 aprilie 2023, cereri de menținere sau pentru care debitorul depune cerere de menținere ulterior acestei date - organul fiscal reface graficul de eșalonare, pe care îl comunică contribuabilului odată cu decizia de menținere a eșalonării simplificate.
Dublarea dobânzii pentru datoriile fiscale eșalonate pe termen scurt este doar una dintre măsurile procedural-fiscale prin care Guvernul vrea să aducă mai mulți bani la bugetul de stat.
Eșalonarea simplificată a fost introdusă de autorități ca o alternativă la eșalonarea clasică, aceasta fiind aplicabilă pentru amânarea pe termen scurt a datoriilor fiscale (maximum 12 luni).