- eșalonări și/sau amânări la plata obligațiilor fiscale restante;
- scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.
În ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii, de menționat este faptul că pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eșalonări la plată, pentru obligațiile fiscale principale eșalonate sau amânate la plată se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau fracțiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului, iar un procent de 50% din majorările de întârziere reprezintă componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale eșalonate sau amânate la plată.
De asemenea, ținând seama de dispozițiile art. 185 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, în situația obligațiilor fiscale eșalonate și/sau amânate la plată, contribuabilii trebuie să constituie garanții astfel:
- în cazul persoanelor fizice, o sumă egală cu două rate medii din eșalonare, reprezentând obligații fiscale locale eșalonate și majorări de întârziere calculate, în cazul eșalonărilor la plată, sau o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate și majorările de întârziere calculate și numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată;
- în cazul persoanelor juridice, garanția trebuie să acopere totalul obligațiilor fiscale eșalonate și/sau amânate la plată.
Notă: Regulile eșalonărilor la plată au fost modificate recent prin OUG 20/2023, însă acestea nu vizează mecanismul special de eșalonare în relația cu autoritățile locale.
Exemplu practic de procedură
Din punct de vedere practic, cu titlu de exemplu, la nivelul sectorului 4 al Municipiului București a fost adoptată o hotărâre de consiliu local prin care s-a aprobat procedura de acordare a eșalonării la plată a impozitelor, taxelor și altor obligații fiscale sau bugetare datorate bugetului local al sectorului 4.
Astfel, potrivit acestui act administrativ cu caracter normativ, s-a stabilit că eșalonarea la plată nu se acordă pentru:
- obligațiile fiscale în sumă totală mai mică de 5.001 lei în cazul persoanelor fizice și în cuantum de 10.001 lei în cazul persoanelor juridice;
- obligațiile fiscale care au făcut obiectul unei eșalonări acordate în temeiul unei hotărâri de consiliu local, care și-a pierdut valabilitatea;
- obligațiile fiscale înregistrate în evidențele fiscale exigibile după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
- obligațiile fiscale care la data eliberării certificatului de atestare fiscală intră sub incidența art. 167 din Codul de procedură fiscală, în limita sumei de restituit de plată de la buget;
- obligațiile fiscale ale persoanelor juridice care se află în procedura insolvenței, falimentului, dizolvării, lichidării;
- obligațiile fiscale reprezentând amenzi contravenționale aplicabile atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice.
- pentru sume cuprinse între 10.001 lei - 50.000 lei, perioada de eșalonare este de un an;
- pentru sume cuprinse între 50.001 lei - 250.000 lei, perioada de eșalonare este de doi ani;
- pentru sume cuprinse între 250.001 lei - 1.000.000 lei, perioada de eșalonare este de trei ani;
- pentru sume cuprinse între 1.000.001 lei - 2.000.000 lei, perioada de eșalonare este de patru ani;
- pentru sume mai mari de 2.000.000 lei, perioada de eșalonare este de cinci ani.
- să fie depuse la organul fiscal local toate declarațiile fiscale prevăzute de legislația în vigoare, până la momentul depunerii cererii de eșalonare, necesare stabilirii unei obligații fiscale certe;
- să se afle în dificultate, generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare;
- să aibă constituită garanția;
- să nu se afle în procedura insolvenței, potrivit prevederilor legale;
- să nu se afle în dizolvare sau lichidare, potrivit prevederilor legale;
- să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența sau răspunderea solidară;
- să fie achitate toate obligațiile fiscale curente la termenele scadente datorate de contribuabil și înregistrate în evidențele fiscale ale Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 cu termene de plată ulterioare datei de emitere a certificatului fiscal.
La cererea de acordare a eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale sau bugetare, persoanele juridice anexează următoarele documente:
- declarația pe propria răspundere a contribuabilului, din care să reiasă că nu se află în procedura insolvenței, în dizolvare de drept sau lichidare, potrivit prevederilor legale;
- declarația pe propria răspundere a contribuabilului/asociatului/administratorului din care să reiasă că nu a fost stabilită răspunderea potrivit legislației privind insolvența sau răspunderea solidară;
- declarația pe propria răspundere a contribuabilului din care să reiasă că nu deține alte bunuri mobile, imobile pe raza sectorului 4 decât cele înregistrate în evidențele fiscale;
- planul de restructurare sau de redresare financiară întocmit de un expert independent aprobat de adunarea generală a acționarilor, asociaților sau asociatului unic care să cuprindă cauzele și amploarea dificultății financiare, precum și măsurile luate de debitor pentru depășirea acestora, inclusiv argumentarea posibilității plăților pe perioada solicitată la eșalonare cu termene clare de implementare;
- documente sau informații relevante în susținerea cererii de eșalonare sau a planului de restructurare sau redresare financiară întocmit de un expert independent;
- declarația pe propria răspundere a contribuabilului din care să reiasă că nu are fapte înscrise în cazierul fiscal;
- copia ultimei situații financiare anuale depuse la oficiul registrului comerțului sau organului fiscal competent, după caz;
- situația încasărilor și plăților pe ultimele șase luni anterioare datei depunerii cererii de acordare a eșalonărilor de plată a obligațiilor fiscale;
- copia semnată a ultimei balanțe de verificare.
- mijloace bănești consemnate pe numele contribuabilului la dispoziția organului fiscal, la o unitate a Trezoreriei Statului;
- scrisoare de garanție bancară.
Organul fiscal local va elibera garanțiile după comunicarea deciziei de finalizare a eșalonării la plată.
În cazul în care contribuabilul constituie garanție sub forma scrisorii de garanție bancară, aceasta trebuie să cuprindă următoarele elemente:
- denumirea băncii emitente;
- data emiterii scrisorii de garanție și perioada de valabilitate a acesteia;
- valoarea scrisorii de garanție bancară;
- obiectul pentru care se eliberează scrisoarea de garanție bancară;
- semnăturile autorizate conform competențelor stabilite;
- angajamentul ferm al băncii emitente de a plăti suma stabilită, în mod necondiționat și irevocabil, la solicitarea organului fiscal.
Comentarii articol (0)