Deși e nevoie de responsabilizarea funcționarilor din ANAF, sancționarea prea dură a acestora ar putea aduce probleme

Proiectul de lege despre care vorbim a fost înregistrat recent la Senat, acesta fiind propus pentru modificarea Codului de procedură fiscală. Documentul ar urma să stabilească situațiile în care vorbim de gravă neglijență sau de culpă gravă a funcționarilor publici din cadrul ANAF, pentru care se va putea atrage răspunderea solidară.

Cu toate că responsabilizarea funcționarilor din ANAF este, în prezent, o necesitate, specialiștii de la Dobrinescu Dobrev SCA opinează că măsurile propuse la Parlament sunt prea dure pentru a veni cu adevărat în ajutorul contribuabililor. Acestea ar putea adânci problemele de personal care deja există, iar ANAF ar avea dificultăți majore la ocuparea posturilor de inspectori fiscali:

„Cel mai probabil, inițiativa legislativă analizată a avut ca scop dorința de a proteja contribuabilii în raporturile cu organele fiscale. Totuși, în evaluarea caracterului adecvat sau inspirat al măsurii ar trebui să luăm în considerare impactul pe care o posibilă implementare a unor astfel de măsuri l-ar avea asupra inspectorilor ANAF. Personalul administrației publice lucrează, ca magistrații, în reprezentarea statului. Erori sau viziuni diferite de interpretare există din Grecia antică încoace - altfel nu ar fi existat profesii precum cea de magistrat sau de avocat.

Totuși, niciun individ nu își permite ca, în urma unei pure erori profesionale (în lipsa oricărei rele intenții) sau a unei erori judiciare (la fel de posibile), să devină insolvabil. Inspectorii fiscali sunt primii «judecători» ai unei spețe fiscale, motiv pentru care ar trebui să se bucure de aceeași protecție ca aceștia în cazul comiterii unei erori de judecată, atâta timp cât nu suntem în prezența unei fapte de natură penală - sancționabilă distinct.

Considerăm că organelor fiscale li se poate da, cel mult, dreptul de a recupera, de la inspectorii semnatari ai actului administrativ anulat, contravaloarea cheltuielilor de judecată și a dobânzilor, nu să fie obligați la o astfel de conduită. O astfel de decizie ar fi luată de la caz la caz și numai în situația în care inspectorul fiscal a încălcat flagrant norme imperative de procedură (precum durata inspecției fiscale, obligarea la audierea contribuabilului etc.) sau a acționat împotriva unei practici administrative consolidate. Într-un astfel de caz, cei mai afectați ar fi conducătorii departamentelor de inspecție fiscală, care sunt întotdeauna cosemnatari ai actelor administrative, alături de inspectorii fiscali.”

Ce probleme are proiectul

Concret, conform proiectului de lege, ar urma să apară două scenarii posibile:

• Gravă neglijență a funcționarului public: dacă în urma acțiunii în contencios administrativ (soluționată definitiv), instanța consideră că ANAF a aplicat greșit legislația sau a ignorat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) la redactarea actelor fiscale contestate. În acest caz, semnatarii actelor contestate și anulate vor răspunde în solidar cu ANAF, față de contribuabil, pentru plata cheltuielilor de judecată;
  
  
• Culpă gravă a funcționarului public: dacă în urma acțiunii în contencios administrativ (soluționată definitiv), instanța consideră că ANAF a aplicat greșit legislația sau a ignorat jurisprudența CJUE la redactarea actelor fiscale contestate, în condițiile în care aceste încălcări au fost sesizate de contribuabil în faza de control fiscal. În acest caz, semnatarii actelor contestate și anulate vor răspunde în solidar cu ANAF, față de contribuabil, pentru plata cheltuielilor de judecată, dar și pentru plata dobânzilor.

În ambele situații, se prevede că ANAF va recupera sumele plătite contribuabililor de la funcționarii semnatari ai actelor fiscale anulate în instanță. Însă aceste prevederi au mai multe probleme.

În primul rând, în condițiile în care cheltuielile de judecată se pot ridica la sute de mii de lei, atunci când e vorba, de exemplu, de procese care durează până la zece ani, este greu de imaginat ce inspectori își vor mai asuma „riscul” de a face impuneri la contribuabili și, în general, de a se angaja la ANAF.

„Legat de cuantumul cheltuielilor de judecată, este dificilă indicarea unor valori orientative, cuantumul acestora depinzând, în special, de complexitatea cauzelor în care acestea sunt cerute și de natura mijloacelor de probă care sunt administrate în respectivele cauze (sunt administrate sau nu probe cu expertiză etc.). Cheltuielile de judecată solicitate în instanță de contribuabili pot depăși chiar 500.000 lei pe dosar, în contextul în care soluționarea unui dosar de contencios fiscal poate dura și zece ani. Aproape în permanență, aceste cheltuieli de judecată sunt drastic cenzurate de instanță - aspect împotriva cărora noi, avocații, milităm destul de mult (deși la prima vedere cheltuielile pot părea mari în ansamblu, ele abia acoperă un salariu minim pe economie, acordat în decursul celor zece ani)”, a precizat Luisiana Dobrinescu, Managing Partner.

În același timp, Iacob Buga, Legal Manager, spune că „sunt cunoscute problemele cronice de personal cu care se confruntă organele fiscale”, astfel că intrarea în vigoare a unor astfel de prevederi a fi „de natură să conducă la amplificarea acestor probleme”. Specialistul a mai subliniat că „nu mai puțin cunoscute sunt și deficiențele caracteristice sistemului de pregătire profesională a persoanelor a căror activitate are legătură cu domeniul fiscal, aceste deficiențe generând soluții administrative și judiciare nefericite.”

În al doilea rând, o altă problemă este lipsa unei definiții concrete pentru ideea de aplicare greșită a legii, în funcție de care parlamentarii vor agravarea răspunderii inspectorilor ANAF. Totuși, avem un indiciu în Codul de procedură civilă.

„Art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă face o distincție între încălcarea legii (nesocotirea prevederilor legale în litera sau în spiritul lor) și aplicarea greșită a legii (interpretarea dată prevederilor legale este prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată), distincție care ar putea fi considerată relevantă în contextul interpretării prevederilor analizate, dat fiind faptul că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, dispozițiile acestui act normativ sunt completate de cele ale Codului de procedură civilă”, a lămurit Iacob Buga.

Mai departe, textul gândit de parlamentari ar trebui să fie mai clar, atrage atenția avocatul: „Nu este clar dacă se dorește ca persoanelor fizice semnatare să le fie conferită legitimare procesuală pasivă în litigiile inițiate de contribuabili în vederea anulării actelor administrativ-fiscale și/sau obligării la plata dobânzilor și/sau doar ca organele fiscale care au căzut în pretenții în astfel de litigii și/sau au plătit dobânzi să fie obligate la emiterea unor decizii de impunere pe numele acestor persoane fizice. Din modul în care sunt formulate dispozițiile supuse analizei, pare că ceea ce se dorește este ca persoanele fizice semnatare să fie exclusiv răspunzătoare pentru cheltuielile de judecată și pentru dobânzile datorate de organele fiscale urmare a anulării actelor administrativ-fiscale pe care acestea le-au semnat, însă dacă aceasta a fost intenția inițiatorilor, este preferabil ca ea să fie exprimată într-o manieră lipsită de echivoc.”

În fine, mai există și erori de natură tehnică, deoarece proiectul include trimiteri și la procesele-verbale întocmite la controalele antifraudă și controalele inopinate. Din moment ce nu sunt acte administrativ-fiscale, emiterea lor nu poate duce la litigii, a mai spus avocatul.

Cum ar urma să fie recuperate cheltuielile de către contribuabil. Teoretic, dacă proiectul ar ajunge să se aplice, contribuabilii ar putea cere cheltuielile de judecată chiar în cadrul procesului inițial.

„Cheltuielile de judecată (taxe de timbru, onorarii avocațiale, onorariile experților desemnați, costuri de traducere etc.) se pot solicita la momentul dezbaterilor pe fond (altfel spus, la ultimul termen de judecată, în fiecare etapă procesuală). Dacă acest moment este ratat, ele pot fi solicitate pe cale separată, printr-un litigiu distinct. În ceea ce privește propunerea legislativă supusă analizei noastre, deducem că aceste cheltuieli ar urma să le fie plătite contribuabililor de către organele fiscale (ca și până acum), urmând ca acestea din urmă să le recupereze de la semnatarii actelor administrativ-fiscale anulate”, a explicat Luisiana Dobrinescu.

În momentul de față, funcționarii din ANAF pot fi sancționați atunci când nu-și fac treaba bine, însă riscurile sunt mult mai mici față de ce propun parlamentarii.

„Au existat și anterior cazuri prin care, mai ales ca urmare a raportului Curții de Conturi, conducătorul organului fiscal a sancționat inspectorii care au întocmit actul. Cel mai des întâlnite sancțiuni au constat în reducerea salariului între 10% și 20%, în funcție de gravitate. O singură dată, în experiența noastră, conducerea organului fiscal a inițiat procedura cercetării disciplinare în vederea încetării contractului de muncă sau de mandat.

De asemenea, pentru abuz în serviciu, contribuabilii au avut întotdeauna la îndemână mecanismul sesizării organului fiscal în vederea sancționării inspectorului fiscal și pe cel al plângerilor penale, cu obligația corelativă a obligării la plata unor despăgubiri. De câteva ori am întâlnit ca răspunderea inspectorului fiscal, alături de cea a conducătorului organului fiscal, să fie solicitată chiar prin acțiunea principală. Este adevărat că toate acestea au reprezentat situații cu totul excepționale”, a mai spus Luisiana Dobrinescu.

Atenție! Ca să se aplice, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.