„În vederea asigurării trasabilității produselor agricole și alimentare pe piață, operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligația furnizării de date statistice de evidență a stocurilor de produse agricole și alimentare, o singură dată pe lună, până în data de 15 a lunii pentru luna precedentă, către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, prevede Legea nr. 105/2023, care e în vigoare din aprilie 2023. În septembrie 2023, legea a primit și normele metodologice, care au fost date prin HG nr. 880/2023.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, operatorii economici vizați trebuie să înceapă raportările lunare online din noiembrie 2023. Mai exact, prima raportare se va face în perioada 1-15 noiembrie pentru stocurile din octombrie 2023. Ulterior, firmele vor continua să transmită lunar stocurile în primele 15 zile ale lunii de după cea vizată.
Operatorii economici trebuie să se înregistreze, prin reprezentant legal ori prin împuternicit, în Sistemul Electronic de Raportare al Stocurilor de Produse Agroalimentare din România (SERSPAR), administrat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Pe lângă informațiile de prezentare, sunt publicate și ghiduri pentru utilizatori.
Cei care nu vor îndeplini obligația de raportare vor risca amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei.
„Sunt considerate valide raportările însoțite de o semnătură electronică extinsă, înregistrată anterior în SERSPAR prin semnarea și încărcarea declarațiilor pe propria răspundere a reprezentantului legal sau împuternicitului operatorului economic, precum și a celor ale reprezentanților punctelor de lucru, după caz”, prevăd normele.
Operatorii economici vizați sunt producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii la nivel național și comercianții care activează în prezent în domeniul agroalimentar, cu excepția: comercianților care dețin structuri de vânzare cu suprafață de vânzare de până la 400 mp, fără spațiile destinate depozitării, păstrării și producției mărfurilor, birourilor și anexelor; comercianților ambulanți; comercianților care desfășoară activități de servicii de alimentație publică și comercianților care desfășoară activități de comercializare în zone publice.
Conform normelor metodologice, datele statistice cuprind informații referitoare la stocurile de materie primă, stocurile de produse finite, stocurile de produse agricole și alimentare supuse comercializării și stocurile aflate în depozite. De asemenea, acolo unde se impune, se va raporta originea materiei prime - producție proprie, materie primă achiziționată din România, achiziționată din spațiul intracomunitar și materie primă achiziționată din import.
Furnizarea lunară de date statistice privind stocurile se aplică în cazul următoarelor produse: legume și fructe; cereale și produse pe bază de cereale; semințe de oleaginoase și produse pe bază de oleaginoase; leguminoase furajere; semințe certificate (cereale, orez, oleaginoase și proteaginoase); carne și produse din carne, conserve din carne și mixte; lapte și produse din lapte; produse de morărit și panificație; produse prelucrate, procesate, conservate din legume și fructe; grăsimi și uleiuri; apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor și toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate; orez; plante aromatice, sare și condimente; ceaiuri; zahăr; miere; drojdie.
De ce au autoritățile nevoie de aceste date de la operatorii economici? Pe baza acestor date, pe care SERSPAR le va oferi sub forma unor rapoarte generate, ministerul va putea elabora măsuri de sprijin în vederea:
a) creșterii producției interne de produse agroalimentare;
b) stimulării producției interne de produse procesate similare celor din import;
c) creșterii volumului de produse procesate cu valoare adăugată ridicată destinate exportului;
d) creșterii ofertei de noi produse agroalimentare românești destinate exportului.
„Principalele probleme generate, în agricultură și sectorul de industrie alimentară, de pandemia Covid-19 și de agresiunea militară rusă în Ucraina, au vizat realizarea de stocuri pe lanțurile de comercializare, restricții privind circulația mărfurilor, forță de muncă insuficientă din cauza închiderii granițelor, sincope în sectorul de prelucrare agro-industrial, închiderea agenților economici din sectorul HORECA, dar și a școlilor.
Securitatea alimentară reprezintă preocuparea permanentă a tuturor statelor europene, și nu numai, care trebuie să identifice pârghii viabile pentru ca sectorul agricol și al industriei alimentare să își păstreze capacitatea de a furniza populației, cantităţi suficiente de produse agroalimentare de calitate superioară, sigure și nutritive într-o gamă sortimentală diversificată.
În acest context, trebuie îmbunătățită planificarea pentru situații de urgență pentru a fi gestionate riscurile ce pot amenința lanțurile agroalimentare, respectiv securitatea alimentară în România, în perioada unor situații de criză generate de calamități naturale, dezastre, conflicte militare, epizootii, pandemii, raportate la întreg spectrul de amenințări, inclusiv hibride”, scria în nota de fundamentare ce a însoțit HG 880/2023 în forma sa de proiect.