Aplicația MySMIS2021 acoperă toate etapele ciclului de viață al unui proiect -- definirea apelului, elaborarea și depunerea proiectului (cererii de finanțare), evaluarea, contractarea, achizițiile, implementarea și monitorizarea -- prin module dedicate. Între modulele aplicației există o interdependență, astfel încât informațiile pot fi, pe de o parte, asociate codului unic al proiectului, și, pe de altă parte, agregate la diferite niveluri ale programului operațional.
La acest moment, MIPE lansează platforma pentru etapa de preînscriere, pentru ca beneficiarii să aibă posibilitatea să creeze contul unic și să introducă documentele preliminare necesare procesului de accesare a fondurilor europene. De asemenea, beneficiarii au acces la un sistem de helpdesk, pentru a putea răspunde în cel mai scurt timp celor interesați de finanțările europene”, scrie în comunicatul publicat de minister.
Sistemul MySMIS2021 este disponibil la adresa de aici, iar MIPE a pus la dispoziție inclusiv un manual de utilizare pentru acesta. Așa cum atenționează autoritățile, sistemul este accesibil parțial în momentul de față, modulul „Cereri de finanțare” urmând să fie operațional din iunie 2023.
„Ulterior, în cursul lunii iunie se va lansa modulul «Cereri de finanțare», care asigură introducerea de către beneficiari a informațiilor necesare pentru completarea cererii. Modulul este utilizat pentru introducerea de informații structurate și atașarea de documente justificative în secțiuni definite în vederea elaborării și transmiterii cererii de finanțare.
Pentru atingerea obiectivelor, în cadrul aplicațiilor MySMIS2021 (interfețele back office și front office), s-a introdus declarația unică în vederea simplificării procesului de evaluare, prin asumarea solicitantului că a respectat toate cerinţele pentru depunerea cererii de finanţare şi îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute în ghidul solicitantului, urmând ca solicitantul să prezinte toate documentele justificative în situaţia în care proiectul este admis la contractare pentru a face dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate”, scrie în comunicatul MIPE.
Principalele schimbări aduse de MySMIS2021, față de MySMIS2014, sunt următoarele:
- asigură o utilizare facilă, transparentă, nediscriminatorie și simplificată a fondurilor europene, având ca obiective principale reducerea birocrației pentru beneficiari, reducerea duratei proceselor de evaluare, selecţie şi contractare, pentru respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de reglementările legale aplicabile în domeniu, și eficientizarea procesului de implementare şi monitorizare a proiectelor de către autoritățile responsabile;
- în vederea creșterii calității serviciilor publice, sistemul facilitează schimbul de date cu sisteme informatice ale altor autorități, în baza principiului interoperabilității;
- s-a pus accent pe corelarea informațiilor și preluarea automată a acestora în diverse secțiuni ale aplicației, pentru a reduce timpul necesar completării informațiilor de către utilizatori, precum și simplificarea procesului prin comasarea sau eliminarea mai multor interfețe care existau în vechiul sistem informatic;
- la nivelul MySMIS2021 s-a optimizat modalitatea de construire și modificare a bugetului proiectului, iar informațiile introduse se corelează automat cu alte secțiuni, în funcție de tipul bugetului, după caz.
Informații detaliate despre programele pentru perioada de finanțare 2021 - 2027 pot fi găsite aici.