Care sunt joburile pe care inteligența artificială nu le poate înlocui
Într-o perioadă în care se tot vorbește despre inteligența artificială și cum aceasta îi va înlocui pe oamenii care lucrează, experții spun că există totuși niște joburi pe care calculatoarele nu le pot face - cel puțin pentru moment, scrie BBC.
Într-un raport realizat de Goldman Sachs în martie 2023 se estima că inteligența artificială capabilă să genereze conținut ar putea face un sfert din toate joburile pe care oamenii le au acum.
Mai mult, în întreaga Uniune Europeană și în SUA, până la 300 de milioane de locuri de muncă s-ar putea pierde din cauza automatizării.
Din fericire, nu toate veștile sunt proaste. Experții au menționat că mai există totuși joburi pe care AI-ul nu le poate înlocui, și anume muncile care necesită calități umane, precum inteligența emoțională sau gândirea creativă.
Cei care se îndreaptă spre astfel de joburi ar putea avea de-a face cu un risc mai mic de a fi înlocuiți de AI.
Nu toate joburile creative sunt în siguranță
„Cred că sunt trei categorii generale care vor fi relativ protejate în viitorul apropiat”, a spus Martin Ford, autorul cărții Regulile roboților: Cum va trasforma inteligența artificială totul. „Prima [categorie] este cea a joburilor care sunt cu adevărat creative: nu faci muncă de rutină sau nu rearanjezi doar lucrurile, ci vii cu adevărat cu idei noi și construiești ceva nou”.
Asta nu înseamnă că toate joburile care sunt considerate a fi creative sunt în siguranță. De fapt, joburi precum cele de designer grafic și altele legate de artele vizuale s-ar putea să fie primele care vor fi preluate de AI.
Algoritmii de bază pot comanda un robot să analizeze milioane de imagini pentru ca AI-ul să devină un maestru al esteticii.
Alte joburi care necesită creativitate, precum cele din știință, medicină și drept, unde oamenii trebuie să formuleze noi strategii juridice sau de afaceri, sunt și ele mai sigure. „Cred că va continua să existe loc acolo pentru oameni”.
A doua categorie amenințată mai puțin de emergența inteligenței artificiale cuprinde joburi ce presupun relații interpersonale complexe. Aici, avem asistenții medicali, consultanții în afaceri și jurnaliștii de investigație, printre alții.
Joburile care vor fi cel mai greu de automatizat
A treia categorie reprezintă „joburile care necesită multă mobilitate și dexteritate și abilități de a rezolva probleme în medii imprevizibile”, potrivit lui Ford. Electricienii, instalatorii, sudorii și alții de acest gen intră în ultima categorie menționată.
„Acestea sunt tipurile de joburi unde ai de-a face cu o situație nouă în continuu”, a adăugat Ford. „Ele sunt probabil cel mai greu de automatizat. Ca să automatizezi astfel de joburi, ai avea nevoie de un robot științifico-fantastic. Ai avea nevoie de C-3PO din Star Wars.”
Cea mai dificilă parte din Prelungirea Ghencea va fi lărgită la 4 benzi. Au fost depuse ofertele
Au fost depuse 4 oferte pentru pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru proiectul de supralărgire Prelungirea Ghencea între Cartierul Latin și Pasajul Domnești (tronson preluat de CNAIR).
Au depus oferte: VIAROM CONSTRUCT S.R.L. (Romania), PORR CONSTRUCT S.R.L. (Romania), Asocierea TRACON S.R.L. (Romania) – ACVATOT S.R.L. (Romania) și Asocierea MARISTAR COM S.R.L. (Romania) - THADEC ENGINEERING S.R.L. (Romania)- HYDROSTROY AD (Bulgaria)- RAD PANORAMA CONSTRUCT S.R.L. (Romania), anunță secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.
Proiectul prevede:
- lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești)
- realizarea pistelor pentru biciclete
- amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m
- modernizarea sistemului de iluminat
- realizarea sistemului de canalizare pluvială
- amenajarea a 2 stații de autobuz
- amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului
Metrourile vor circula mai rar de acum. Metrorex anunță că nu are suficiente trenuri
Directorul Metrorex, Mariana Miclăuş a anunțat vineri că programul de circulaţie a metroului pe toate magistralele va suferi modificări. Motivul, spune aceasta, este numărul insuficient de trenuri, astfel că intervalele de circulaţie ar putea ajunge până la 10 minute în orele de vârf de trafic.
”Metrorex informează că, în perioada imediat următoare, programul de circulaţie a trenurilor de metrou, pe toate magistralele, va suferi modificări din cauza neasigurării numărului suficient de trenuri, de către Alstom Transport S.A. - prestator al serviciilor de mentenanţă a trenurilor de metrou, conform graficelor de circulaţie asumate. În perioada următoare, intervalele de circulaţie ar putea ajunge până la 10 minute în orele cu vârf de trafic”, transmite directorul general al Metrorex, potrivit News.ro.
Metrorex precizează că ”va aplica operatorului de servicii de mentenanţă, Alstom Transport S.A., toate sancţiunile legale şi contractuale pentru situaţia creată pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate conform prevederilor contractuale”.
”Înţelegând disconfortul creat călătorilor, personalul Metrorex care organizează şi supraveghează circulaţia trenurilor de metrou va lua măsuri operative pentru asigurarea unor intervale de succedare a trenurilor cât mai apropiate de graficele normale de circulaţie, în scopul limitării efectelor survenite ca urmare a acestei situaţii neplăcute. Pe această cale, Metrorex prezintă scuze călătorilor ce folosesc acest mijloc de transport şi îi asigură că întreprinde demersuri permanente în vederea asigurării condiţiilor optime de călătorie cu metroul”, mai transmite Mariana Miclăuş.
Comentarii articol (0)