avocatnet.ro 
Scurtă trecere în revistă a legislației
Conform OUG nr. 111/2010, dreptul de a obține indemnizația de creștere a copilului poate fi afectat dacă, anual, beneficiarul acesteia desfășoară în mod concret activități care-i aduc anumite venituri în buzunar. Excepțional, beneficiarii indemnizației pot obține simultan cu indemnizația unele sume de bani, dar, cum ar fi cele pasive (chirii, dividende), dar lista e mai lungă puțin.
„Dreptul la indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 şi art. 9 alin. (4) se suspendă începând cu ziua următoare celei în care (...) i) beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap”, se prevede la art. 16 din OUG nr. 111/2010. Prin excepție de la această literă i), OUG 111 prevede că plata indemnizaţiei nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a) primeşte diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu;
b) primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora;
c) realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel net nu depăşeşte de cinci ori cuantumul minim al indemnizaţiei (când modificările la OUG 111/2010 vor intra în vigoare, această limită va crește la de opt ori cuantumul minim al indemnizației - modificările aduse de OUG nr. 164/2022, mai exact).
Transpunerea proastă a unei directive
În privința concediului pentru îngrijirea copilului, avem în vedere că OUG 111 asigură transpunerea Directivei (UE) 2019/1158, cea care urmărea, de fapt, concilierea vieții profesionale cu viața de familie, în limita respectării principiului bunei-credințe, însă fiind o directivă care vizează toate statele membre UE, nu au fost luate în calcul particularitățile României. Aici ne referim, punctual, la nivelul scăzut de trai și la faptul că de cele mai multe ori nivelul indemnizației nu acoperă cheltuielile necesare unei existențe decente, fiind imposibil de discutat despre un echilibru între viața profesională și cea de familie în lipsa resurselor financiare.
De aici și până la eventuale situații în care scopul directivei și al legislației interne nu mai este atins este foarte simplu de ajuns, dovada fiind chiar lipsa de claritate în privința sintagmei „venituri supuse impozitului”, fiind încadrate aici și cele obținute în cadrul unei relații de muncă.
Concret, scopul concediului pentru îngrijirea copilului este cât se poate de clar, respectiv acordarea unei perioade și unei indemnizații părintelui care optează pentru acest tip de concediu, acesta având dreptul de a efectua integral sau parțial acest concediu.
În același timp, un al doilea scop al acestui tip de concediu este acela de a asigura părintelui respectiv oportunitatea de a se menține competitiv pe piața muncii, iar directiva se referă și la posibilitatea adoptării unor „formule flexibile de lucru”, însă fără a afecta primul scop.
Deși România a avut la dispoziție trei ani pentru armonizarea legislației interne cu prevederile Directivei (UE) 2019/1158, adoptarea măsurilor „pe ultima sută de metri” are consecințe care, în unele situații, pot intra în contradicție chiar cu scopul acesteia.
Astfel, nefiind definită concret sintagma „venituri supuse impozitului”, indirect aici intră și veniturile din salarii și asimilate și, chiar dacă ne-am raporta la limita prevăzută de art. 16 alin (3) lit. c) din OUG 111/2010, atunci când indemnizația este la nivel maxim (8.500 de lei), constatăm că s-ar putea încheia chiar un contract cu normă întreagă și cu un salariu de aproximativ 3.500 de lei.
Este clar că scopul concediului pentru creșterea copilului nu mai este atins, însă nici normele de aplicare a OUG 111/2010 (HG nr. 52/2011) nu clarifică acest aspect, precizând că persoana îndreptățită poate realiza venituri supuse impozitului până la nivelul prevăzut la art. 16 alin. (3) lit. c) din OUG prin desfășurarea efectivă a unei activități, cu condiția menținerii întreruperii/suspendării uneia dintre activitățile care au stat la baza stabilirii dreptului la indemnizație.
Astfel, art. 9^1 din HG nr. 52/2011 impune în cadrul alin. (1) condiția menținerii suspendării sau întreruperii uneia dintre activitățile luate în calcul la stabilirea indemnizației, însă alin. (2), pentru cazurile particulare indicate acolo, elimină obligația prezentării unei dovezi în acest sens.
Sigur, dacă nu luăm în calcul eventualele situații în care, într-o formă sau alta, scopul concediului nu mai este atins, putem aprecia că o limitare în acest sens ar fi exclus dreptul părintelui aflat în concediu pentru îngrijirea copilului de a beneficia de alte venituri care nu erau obținute dintr-o relație contractuală de muncă, cum ar fi veniturile din drepturile de proprietate intelectuală.
Concluzie
Coroborând toate aceste dispoziții constatăm că părintele aflat în concediu pentru îngrijirea copilului poate obține, din prestarea efectivă a unei activități, venituri supuse impozitului, așa cum sunt ele enumerate în art. 2 alin. (1) din OUG (venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură) -- se presupune că prin formule flexibile de lucru (care să permită concilierea vieții de familie cu viața profesională), dacă veniturile respective nu depășesc limita prevăzută de art. 16 alin (3) lit. c) (adică, momentan, de cinci ori cuantumul minim al indemnizației într-un an calendaristic, cu aplicarea dispozițiilor art. 9^2 alin (2) din normele de aplicare).
Bianca 1985