Concediul paternal în cazul angajaților cu mai multe contracte de muncă

Concediul paternal este reglementat prin Codul muncii și, în mod special, prin Legea nr. 210/1999. Durata sa standard e de 10 zile, iar pentru tații care au absolvit un curs de îngrijire a nou-născutului (puericultură), angajatorii vor trebui să acorde, în total, 15 zile lucrătoare drept concediu paternal. 

Angajatorii nu pot refuza acordarea acestui concediu. Desigur, el este acordat la cerere - nu orice tată căruia i s-a născut un copil va intra automat în acest concediu, ci angajatul, de la caz la caz, va informa angajatorul despre faptul că vrea să beneficieze de acest concediu - fie de 10, fie de 15 zile lucrătoare. 

Pe perioada concediului paternal, contractul de muncă se suspendă la inițiativa salariatului, conform Codului muncii. Cu toate acestea, pe perioada concediului angajatul are dreptul la o indemnizație suportată integral de angajator, din fondul de salarii, care e egală cu salariul corespunzător perioadei de concediu. Conform normelor de aplicare ale Legii 210, vorbim de salariul realizat, inclusiv sporurile și adaosurile la salariul de bază. Normele stabilesc și reguli speciale în cazul unor angajați de la stat.

În ipoteza în care angajatul are mai multe contracte de muncă încheiate, legea nu stabilește expres că angajatul trebuie să ceară concediul paternal la fiecare angajator, dar cu excepția unor situații particulare, logica acestui concediu ne spune că ar trebui ca angajatul să intre în concediu la fiecare dintre angajatorii săi. 

Din moment ce scopul acestui drept stabilit prin lege pentru tați este acela de a petrece timp cu copilul nou-născut, cum s-ar justifica intrarea în concediu doar la un angajator și la celălalt nu? 

Astfel de situații pot exista și sunt justificate de specificul fiecărui contract: să zicem că unul este de telemuncă și suficient de flexibil astfel încât angajatul să poată lucra, totuși, pe perioada celor 10 sau 15 zile de acasă, însă celălalt contract presupune deplasarea sa de acasă; un alt exemplu e acela în care unul dintre contracte este cu normă parțială, de una sau două ore, ceea ce nu-l împiedică pe angajat să-și desfășoare activitatea în continuare. 

Ca atare, pot exista situații în care angajatul să se afle în concediu paternal doar la unul dintre angajatorii săi și la celălalt, nu. Totodată, având în vedere că indemnizația de concediu este suportată integral de angajator, iar acesta nu are dreptul să-i solicite dovezi cu privire la exercitarea dreptului său și la alți angajatori, nici legea nestabilind vreo interdicție în sensul obținerii altor venituri (salariale, în acest caz) simultan cu indemnizația de concediu, cu atât mai mult nu avem de ce să excludem posibilitatea ca un alt contract de muncă să rămână activ. Statul este cel interesat, când vine vorba de indemnizații plătite de la buget, ca angajatul să nu încerce „să fenteze” sistemul într-un fel sau altul - de pildă, nu e permisă intrarea în medical plătit din banii statului doar la un angajator. 

De reținut este că angajatorul e obligat să acorde acest concediu atunci când e solicitat, putând fi sancționat altfel cu o amendă între 4.000 și 8.000 de lei. Concediul paternal se acordă doar dacă salariatul depune o cerere în acest sens (dovada este certificatul de naștere) și doar în interiorul perioadei de opt săptămâni de la nașterea copilului.