avocatnet.ro 
În răspuns la scrisoarea trimisă de CCF, Finanțele spun că la nivelul ministerului s-au emis anterior opinii pe acest subiect și acestea concordă cu opinia exprimată în scrisoarea CCF. Astfel, MF spune că a transmis scrisoarea mai departe la ANAF - Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, „în vederea analizării acesteia și luării măsurilor legale care se impun pentru aplicarea unitară a legislației procedural fiscale în materia eșalonărilor la plată”.
„Organele fiscale ale ANAF, care gestionează calculul, stabilirea și, respectiv, reducerea acestei penalități (...) înțeleg să utilizeze, în procesele de administrare fiscală ce implementează condițiile legale de reducere a penalității de nedeclarare, noțiunea de «obligație fiscală principală» în sensul sumei totale a obligațiilor fiscale principale stabilite suplimentar pe fiecare sursă de venit (tip de impozit), nu în sensul de obligație fiscală aferentă fiecărei «perioade fiscale», în cadrul unei surse de venit, așa cum, de fapt, este definită și utilizată de Codul de procedură fiscală și de legislația subsecventă.
Pentru o mai bună înțelegere, reamintim că stabilirea obligațiilor fiscale principale atât în cazul declarării acestora de către contribuabil prin declarația inițială sau rectificativă, cât și în cazul stabilirii suplimentare de către organul fiscal prin decizie de impunere se realizează ca obligație fiscală aferentă fiecărei perioade fiscale și scadențe în parte, pentru că și baza impozabilă se determină distinct pentru fiecare perioadă fiscală și scadență de plată.
Pe de altă parte, și calculul, stabilirea și individualizarea obligațiilor accesorii se realizează, de asemenea, ca obligații accesorii reprezentând dobânzi, penalități de întârziere, penalități de nedeclarare - distinct pentru fiecare perioadă fiscală și scadență în parte, întrucât fiecare obligație accesorie corespunde unei obligații principale, altfel accesoriile nici nu ar putea fi calculate corespunzător numărului de zile de întârziere care se determină în funcție de fiecare scadență a fiecărei obligații principale. Astfel, în cazul unei decizii de impunere prin care se stabilesc obligații fiscale suplimentare, pentru fiecare tip de impozit supus inspecției se poate stabili o singură obligație fiscală suplimentară aferentă unei singure perioade fiscale sau, după caz, mai multe obligații fiscale suplimentare aferente mai multor perioade fiscale.
Am arătat că pentru obligațiile accesorii, inclusiv penalitatea de nedeclarare, procesele de administrare fiscală, de calcul, stabilire și individualizare se derulează după aceeași regulă a perioadei fiscale și scadenței. Or, atunci este evident că și procedurile fiscale implementate pentru reducerea penalităților de nedeclarare, respectiv verificarea condițiilor prevăzute de lege în acest scop, nu se pot desfășura după o altă regulă, aceea a sumei tuturor obligațiilor stabilite prin decizia de impunere pentru un tip de impozit. Respectarea în procesele de administrare a sensului expresiilor și noțiunilor, precum și a regulilor fiscale, nu are doar o valoare teoretică sau doctrinară, ci, așa după cum vom arăta, este obligatorie prin prisma efectelor pe care le poate produce nerespectarea acestora”, explică cei de la CCF în adresa transmisă în vară către MF.
Așa cum reiese din argumentația fiscaliștilor, legislația nu prevede tratamentul diferențiat pe care îl aplică ANAF în prezent, iar abordarea aceasta nu respectă nici regulile pentru interpretarea legislației fiscale. În plus, practica organelor fiscale poate să aibă efecte adverse pentru contribuabilii vizați de procedura reducerii penalității de nedeclarare.
„În cazul în care obligația principală cerută spre eșalonare provine atât din perioade de după 1 ianuarie 2016, cât și din perioade anterioare acestei date (când penalitatea de nedeclarare nu se aplica), stingerea de către ANAF a acestui debit cu sume plătite de contribuabil cu titlu de obligații curente presupune stingerea debitului respectiv în ordinea vechimii obligațiilor, conform regulilor prevăzute de Codul de procedură fiscală. Astfel, se sting, mai întâi, obligațiile aferente perioadelor de dinainte de 1 ianuarie 2016. În acest scenariu, abordarea ANAF privind regimul penalității de nedeclarare ar duce la refuzul reducerii acesteia, cu toate că principalul care a fost stins nici nu comporta astfel de obligații accesorii, conform legii. În mod evident, un astfel de efect nu se încadrează în logica și scopul alineatului 2 al articolului 181 din Cod și nici în al procedurii de eșalonare la plată.
O altă implicație adversă nejustificată este cea constând într-un posibil tratament inechitabil al contribuabililor în raport cu comportamentul lor fiscal. Mai exact, abordarea ANAF ar însemna că, în scenariul în care un contribuabil achită din proprie inițiativă o parte din obligațiile principale după termenul prevăzut la articolul 156 alineantul 1 din Codul de procedură fiscală și cere eșalonarea la plată a celorlalte obligații cuprinse în decizia de impunere (întrucât situația financiară nu îi permite achitarea acestora în integralitate), contribuabilul nu poate beneficia de amânarea la plată a penalității de nedeclarare, în timp ce un contribuabil care nu a făcut nicio plată pentru a stinge o parte din obligațiile principale și a cerut integral spre eșalonare toate obligațiile cuprinse în decizia de impunere beneficiază de această amânare în vederea reducerii pentru toate penalitățile de nedeclarare. Considerăm că un astfel de efect este contrar intenției pe care a avut-o Legiuitorul prin acordarea posibilității de a aplica o eșalonare la plată a obligațiilor fiscale principale stabilite printr-o decizie de impunere, pentru a beneficia de reducerea, potrivit legii, a penalităților de nedeclarare aferente acestora și, în ultimă instanță, efectul este contrar chiar interesului și obiectivului principal al agenției fiscale - acela de a colecta cât mai mult și cât mai repede creanțele sale.
Nu în ultimul rând, apreciem că poate fi menționat și faptul că această abordare a ANAF, în privința amânării în vederea reducerii a penalităților de nedeclarare aferente obligațiilor principale rămase nestinse și eșalonate la plată, nu se aplică și în cazul penalităților de întârziere aferente acelorași obligații principale rămase nestinse și eșalonate la plată. În acest caz, penalitatea de întârziere aferentă obligației principale rămase neachitate și eșalonate la plată se amână în vederea anulării, ceea ce denotă o evidență incoerentă în înțelegerea și utilizarea noțiunilor procedurii fiscale, dar și în interpretarea și aplicarea legislației procedural-fiscale”, explică fiscaliștii.
Așadar, CCF a cerut public reprezentanților ministerului să ia măsuri pentru a corecta practica eronată a celor de la ANAF sau, în caz contrar, să explice de ce abordarea aceasta este corectă prin raportare la legislația fiscală în vigoare: „Luând în considerare cele de mai sus, vă solicităm să analizați argumentele noastre de drept și de fapt expuse în prezenta adresă și, în măsura în care le considerați pertinente, să dispuneți măsuri pentru asigurarea unei aplicări corecte și unitare, de către ANAF, a prevederilor legale referitoare la regimul penalității de nedeclarare prezentat pe larg în cele de mai sus sau, în caz contrar, să ne comunicați dacă înțelegerea noastră cu privire la aplicarea corectă a acestor prevederi legale este eronată.”
Conform Codului de procedură fiscală (articolul 181), penalitatea de nedeclarare se reduce cu 75% dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
- se sting prin plată sau compensare până la termenul stabilit, la articolul 156 din Cod, pentru datoriile prevăzute în decizii de impunere (data de 5/20 a lunii următoare comunicării deciziei de impunere, în funcție de data comunicării);
- sunt eşalonate la plată (în acest caz, reducerea se acordă la finalizarea eşalonării la plată).
adriacst