Ajutorul va acoperi costurile administrative cauzate de întocmirea și menținerea registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului din rasele de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine și ecvine.
Schema de ajutor de stat va fi acordată pe perioada 2023-2027 și are o valoare totală de 561 milioane lei, din care 173 milioane lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, respectiv 387 milioane lei pentru speciile ovine și caprine. Ajutorul de stat va fi acordat anual și va varia între 30 și 140 lei pe cap de animal, în funcție de rasa animalului și natura cheltuielilor.
Pot solicita acest ajutor asociațiile sau organizațiile de crescători de animale care desfășoară activități în domeniul ameliorării animalelor de reproducție de rasă pură, a porcilor de reproducție hibrizi și a materialului germinativ provenit de la acestea, comerțului cu acestea.
De asemenea, costurile suportate până la 100% sunt cele aferente întocmirii și menținerii registrelor genealogice, iar cele efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului sunt acoperite în procent de maxim 70%.
Taxa pe valoarea adăugată nu este eligibilă, cu excepția situației în care beneficiarii au dreptul de deducere a TVA.
Cererile de solicitare a ajutoarelor de stat pentru anul următor trebuie avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) și vor trebui depuse în perioada 1-15 decembrie a anului la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Atenție! Pentru a deveni operațională, OUG care reglementează schema de ajutor de stat trebuie aprobată prin Decizie a Comisiei Europene.