Codul Bursier a intrat miercuri, 20 sepetmbrie, in vigoare. Noul cod stabileste regulamentele dupa care se va derula activitatea Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Directorul general al BVB a afirmat ca noul cod se aniliaza la standardele europene ale pietei de capital.
Codul bursier reglementeaza doua noi tehnici de tranzactionare, cumpararile in marja si vanzarea in lipsa. In cazul cumpararilor in marja firmele si persoanele fizice vor putea apela la credite acordate de societatile de brokeraj pentru a putea cumpara actiuni la Bursa de Valori din Bucuresti, fondurile de cumparare a actiunilor putand fi asigurate clientului de catre societatile de servicii de investitii financiare (SSIF) prin imprumut, pana la limita a 50 la suta din valoarea tranzactiei.
In ceea ce priveste operatiunile de vanzare in lipsa, acestea pot fi initiate numai cu valorile mobiliare cuprinse in "lista valorilor mobiliare eligibile", exclusiv pe segmentul unde se formeaza pretul de referinta al actiunilor. Lista va fi publicata semestrial de catre BVB si doar cele mai lichide valori mobiliare tranzactionate la bursa pot face obiectul unor astfel de operatiuni.Codul bursier aduce, de asemenea, o reducere semnificativa a intervalului de timp in care tranzactionarea unei actiuni este suspendata ca urmare a publicarii de catre emitent a unui comunicat/raport curent, care contine informatii care pot influenta semnificativ pretul sau decizia de a investi. Suspendarea de la tranzactionare se va mentine pentru o perioada de timp de 60 de minute de la momentul formei finale a respectivului comunicat/raport sau pana la sfarsitul sedintei de tranzactionare.
Comentarii articol (0)