Opinie: Tichetele de masă, deși asigură o nevoie de bază, rămân un element negociabil în relația de muncă. Chiar dacă valoarea lor maximă crește, angajatorul nu e obligat să o acorde

Luni, în cadrul Consiliului Național Tripartit, s-a luat decizia majorării valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei.

Pentru a înțelege mecanismul tichetelor de masă trebuie să facem, de la început, o serie de precizări:

Discutăm despre o facilitate din punct de vedere fiscal care este, în egală măsură, utilă și salariaților și angajatorilor, dacă acest lucru este interpretat și aplicat în mod corespunzător.

Nu poate fi diminuat salariul de bază cu valoarea tichetelor de masă, acestea fiind atât elemente constitutive ale salariului în sens larg, cât și elemente esențiale ale contractului individual de muncă, deci modificarea acestora presupune acordul părților, cu excepția situațiilor prevăzute de lege sau de legea părților (CCM).

Deși lege, în sens larg, este și Ordonanța, și Hotărârea Guvernului, în cazul tichetelor de masă nu discutăm despre o aplicare „din oficiu” a majorării, ci despre majorarea nivelului maxim deductibil al tichetului, valoarea concretă a acestuia, numărul lor și categoriile de salariați care vor beneficia fiind rezultatul negocierii colective sau individuale, fiind posibilă și stabilirea lor prin regulamentul intern, însă tot cu implicarea (consultarea) colectivă a salariaților.

Destinația tichetelor de masă este explicit prevăzută de lege, deci nu avem în vedere un beneficiu pe care fiecare îl poate utiliza după bunul plac. Chiar dacă destinația este expres prevăzută, cea mai mare parte a cheltuielilor, din păcate, o reprezintă asigurarea nevoilor fiziologice, categorie în care intră și hrana -- deci vorbim despre un real beneficiu pentru salariați, aceștia putând utiliza celelalte elemente constitutive ale salariului în alte scopuri.

Dacă am stabilit clar și echilibrat contextul, putem analiza și modul în care, în mod concret, salariații ar putea beneficia de aceste facilități fiscale.

Beneficiarii pe termen lung ai tichetelor de masă nu sunt tocmai câștigați

Nici în acest moment nu putem discuta despre o situație în care toți salariații beneficiază de toate facilitățile fiscale prevăzute de lege, iar aici îi putem include și pe cei până la 400 de lei/lună pentru acoperirea cheltuielilor în cazul telesalariaților, pentru că nu toți telesalariații au reușit să-i obțină prin negociere colectivă și/sau individuală. Iar aici discutăm despre o scutire completă de contribuții impozit!

În mod similar, nici în cazul tichetelor de masă nu avem o aplicare unitară, în sensul că sunt salariați care nu beneficiază de niciun tichet, iar alții care au obținut, prin negociere, o valoare inferioară celei prevăzute ca plafon maxim.

Practic, deși în cazul majorării limitei maxime a tichetelor putem discuta despre un real beneficiu, rezultatul concret, între părți, depinde de negocierea dintre ele, iar strategia statului este una pe termen lung, chiar dacă la nivel declarativ vizează contextul economic actual.

Vorbim despre o facilitate fiscală care, pe termen lung, are efecte cel mult neutre, dacă nu chiar nefavorabile, în special în cazul celor care au salariul minim sau puțin peste acesta.

Concret, scutirea în privința contribuțiilor înseamnă, pe termen lung, un punctaj care va asigura o pensie sub nivelul celei minime, deci efectele vor fi resimțite în momentul în care cei care lucrează astăzi se vor pensiona și tot pe termen lung discutăm și despre o subfinanțare a sistemului de sănătate.

De asemenea, dacă am lua în considerare varianta ideală, cea în care un salariat ar primi tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare la un nivel maxim (pentru moment discutăm despre 35 de lei/zi), dar ar fi plătit la nivelul salariului minim general (3.000 de lei brut), ponderea tichetelor de masă ar fi, într-o lună cu 20 de zile lucrătoare, de aproximativ 35% raportat la salariul net.

În același timp este clar că într-un stat în care una dintre nevoile fiziologice depășește o treime din venitul brut al unei persoane care muncește 8 ore/zi și 40 de ore pe săptămână, situație concretă și asumată explicit la nivel decizional, nu putem discuta despre o existență conformă  cu demnitatea umană, așa cum este ea prevăzută în Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Dacă punem aceste aspecte în contextul actualei crize a forței de muncă, nu putem discuta despre perspective de redresare economică pe termen scurt și, probabil, nici pe termen mediu.