Bine de știut că polițele RCA emise de Euroins rămân valabile și-și produc efectele până pe 7 decembrie 2023. Termenul inițial (8 septembrie) a fost prelungit, la începutul lunii, cu 90 de zile. De asemenea, se pot încheia în continuare, în caz de accident, constatări de soluționare amiabilă având o poliță Euroins. Totuși, dacă doresc, șoferii asigurați la Euroins pot renunța oricând la asigurarea actuală și să încheie alta la un alt asigurător autorizat. Dacă nu există daune pe polița veche, șoferii pot să-și recupereze diferența de primă de la Fondul de Garantare a Asiguraților.
Pentru eventualitatea unui control în afara granițelor, important este ca polița RCA să fie valabilă, nefiind relevant pentru organul străin că asiguratorul a intrat într-o procedură de faliment, atâta timp cât polițele sunt încă valabile. Dincolo de 7 decembrie însă, șoferii ar trebui să poată prezenta o altă poliță de asigurare.
La controlul de frontieră, șoferii trebuie să prezinte obligatoriu următoarele acte: permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de înmatriculare al autovehiculului și dovada inspecției tehnice periodice (la trecerea frontierei trebuie să fie încă valabilă), potrivit informațiilor oferite de Poliția de Frontieră.
Bine de știut, în acest context, că nu are importanță că șoferul nu este proprietarul mașinii - „personalul Poliției de Frontieră nu solicită alte documente suplimentare din care să reiasă raporturile juridice dintre conducătorul autovehiculului și proprietarul mijlocului de transport (procură, contract de închiriere, contract de vânzare-cumpărare, contract de comodat, împuternicire etc.)”.
„La controlul de frontieră este verificată valabilitatea documentelor, fapt pentru care cartea de identitatea/pașaportul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare valabil al autoturismului, Cartea Verde care este asociată poliţei de asigurare pentru răspundere limitată RCA și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie prezentate în original.
La controlul de frontieră este verificată valabilitatea și autenticitatea documentelor, fapt pentru care cartea de identitatea/pașaportul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare valabil al autoturismului, și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie prezentate în original”, precizează Poliția de Frontieră.
Comentarii articol (0)