Modificări importante pe plan personal
Ordonanța de urgență nr. 29/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 737 din 10 august 2023
- Actul normativ aduce schimbări care vizează deținătorii de permise de conducere emise de alte țări și care nu pot fi preschimbate în Romania. Până la intrarea în vigoare a noii norme, conform vechii prevederi, aceștia trebuiau să urmeze cursurile unei școli de șoferi și să se înscrie la examenul pentru obținerea permisului de conducere în România, însă de ieri se vor putea înscrie direct la probele de examinare teoretică și practică. De asemenea, persoanele care nu au reședință sau domiciliu în România vor putea înmatricula provizoriu un vehicul, dacă scopul este acela de a fi înmatriculat în altă țară. O altă schimbare care se aplică de ieri privește modalitatea de restituire a permisului de conducere în condițiile în care a fost reținut ca urmare a constatării preliminare a faptului că șoferul a consumat substanțe psihoactive. Concret, permisul va putea fi restituit titularului în baza rezultatului analizei mostrelor biologice, renunțându-se la procedura greoaie care făcea ca restituirea permisului în astfel de cazuri să dureze foarte mult.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 13 august 2023.
Ordinul nr. 180/2023 al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile și criteriile pentru selecționarea, școlarizarea, atestarea și utilizarea ghizilor de turism, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 734 din 9 august 2023
- Legislația pentru ghizii de turism a primit un set de modificări, care însă se vor aplica doar după ce Autoritatea Națională pentru Calificări va stabili noile standarde ocupaționale pentru această profesie. Pe scurt, ghizii vor fi împărțiți în locali (noutate îndelung așteptată), naționali și specializați, iar ordinul introduce reguli noi pentru atestare, scăzând nivelul minim de școlarizare necesar pentru a permite localnicilor să presteze această activitate. De asemenea, pentru a putea organiza cursuri în domeniu, formatorii vor trebui să se reautorizeze.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 9 august 2023.
Hotărârea Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 728 din 08 august 2023
- HG-ul conține noua variantă a programului ”Cornul și Laptele”, valabilă începând cu 2023. Norma prevede distribuirea gratuită de fructe, legume, lapte, produse lactate şi de panificaţie pentru preşcolari şi elevi. Acesta are ca scop să promoveze o alimentaţie sănătoasă, să stimuleze consumul de produse locale și include activităţi educative legate de originea şi beneficiile produselor distribuite. Copiii vor beneficia de mai multe porții de lactate, iar cei cu intoleranțe alimentare vor primi un pachet adaptat acestor restricții.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 8 august 2023.