Termenele în care încetează de drept contractele de asigurare încheiate cu Euroins, care se află în procedura de insolvență, au fost prelungite cu 90 de zile, potrivit unei ordonanțe oficializate recent. Astfel, polițele de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), precum și celelalte tipuri de polițe emise de această societate (de locuințe, sănătate, răspundere profesională etc.), care ar fi trebuit să expire în septembrie 2023, sunt valabile până în decembrie 2023.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
OUG 71/2023, care a fost publicată în Monitorul Oficial și este în vigoare din 1 septembrie 2023, stabilește prelungirea cu 90 de zile a termenelor în care contractele de asigurare încheiate de Euroins, asigurător aflat în procedura de insolvență, încetează de drept.
„Pentru polițele de asigurare/reasigurare încheiate de societățile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvență în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, termenele de încetare de drept de 90 de zile, respectiv de 150 de zile, prevăzute la art. 262 alin. (3^2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (...), se prelungesc cu 90 de zile”, scrie, mai exact, în actul normativ.
Astfel, deoarece regulile de mai sus sunt valabile în cazul Euroins, polițele RCA, precum și celelalte tipuri de asigurări emise de această companie, sunt valabile încă trei luni după termenul inițial. Adică în loc să fie valabile doar până pe 8 septembrie 2023, ele își pierd valabilitatea după data de 7 decembrie 2023.
O astfel de măsură e necesară, spun autoritățile în preambulul ordonanței, fiindcă, în următoarea perioadă, un număr mare de contracte de asigurare, în special polițe RCA, urmau să înceteze de drept. Numărul polițelor RCA încheiate de Euroins ce ar fi încetat de drept în prima parte a lunii septembrie era de circa 1,7 milioane, adică 17% din întregul parc auto la nivel național.
În plus, până în prezent se înregistraseră foarte puține cereri de denunţare a contractelor de asigurare încheiate la Euroins.
În această situație, ținând cont de inflația încă mare de la noi din țară, deținătorii de polițe RCA pot fi tentați să amâne încheierea unei noi polițe de asigurare, ceea ce i-ar expune atât pe șoferii neasigurați, cât și pe cei ce suferă daune din cauza acestora la riscuri mari.
O consecință a prelungirii termenului de încetare a polițelor de asigurări este că, la împlinirea termenelor prelungite cu 90 de zile, numărul de contracte RCA aflate în termen de valabilitate va fi unul redus, deoarece multe vor expira între timp.
„Necesitatea adoptării proiectului de act normativ sub forma unei ordonanțe de urgență este justificată de împrejurările excepționale generate de existența unui număr extrem de mare de asigurați care dețin polițe de asigurare, în special asigurări obligatorii de răspundere civilă auto RCA, încheiate cu societatea de asigurare la care a fost deschisă procedura de faliment (Euroins - n. red.), iar luarea acestei măsuri în regim de urgență se impune pentru a se asigura o protecție reală a contractanților și beneficiarilor de asigurări, în considerarea faptului că există riscul ca, în actuala conjunctură, gradul de cuprindere în asigurare a parcului național auto să scadă în mod semnificativ”, era subliniat în nota de fundamentare ce a însoțit noua ordonanță în forma sa de proiect.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (2)