ACCES GRATUIT
UPDATE: Și neplata pensiei de întreținere stabilite la notar, nu doar în instanță, va putea fi sancționată din 11 noiembrie
Pentru a corecta o situație existentă în prezent și pentru a asigura astfel egalitatea în drepturi a tuturor copiilor, din 11 noiembrie, Codul penal se modifică, după cum prevede o lege apărută miercuri, pentru ca și neplata pensiei de întreținere a copilului stabilite la notar să se poată sancționa, nu doar a celei stabilite în instanță, ca acum.
Articolul continuă mai jos
Practic, prin
Legea 323/2023, aplicabilă din 11 noiembrie, se stabilește incriminarea neplății, cu rea-credință, timp de trei luni, a
pensiei de întreținere stabilite prin act notarial.
Codul penal stabilește acum că se poate vorbi despre abandon de familie doar în cazul neplății,
“cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească”.
Astfel, după ce legea de față intră în vigoare, nu se mai face distincție între cele două situații, iar neplata pensiei de întreținere, indiferent că este stabilită pe cale judecătorească sau la notar, va putea fi sancționată identic.
De fapt, paragraful care acum vorbește doar despre pensia alimentară stabilită în instanță se modifică în
“neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească sau notarială”.
Acum, când vine vorba despre neplata pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, Codul penal stabilește pedepse cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă.
“Este elementar că, indiferent dacă se stabileşte pe cale judiciară sau notarială (...), pensia de întreţinere în favoarea copilului trebuie să aibă obligatoriu acelaşi regim juridic pentru toţi copiii, indiferent de cum şi unde divorţează părinţii. Din punct de vedere civil, obligaţia de ordin patrimonial nu presupune diferenţe, însă din perspectiva normelor de drept penal, observăm o protecţie suplimentară şi discriminatorie a copiilor părinţilor care divorţează în instanţă, în defavoarea copiilor părinţilor care divorţează la notar”, subliniază inițiatorii măsurii.
La baza acestei schimbări stă o
decizie a Curții Constituționale a României, prin care a constatat, în aprilie, că
“este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care nu incriminează neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite prin act notarial”.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (5)