România, BVB
Dacă ne uităm dincolo de BET, la toată bursa, vedem că peste jumătate din companiile care au raportat rezultate în primul semestru nu au reușit să transfere creșterile de prețuri către clienți sau chiar și-au redus afacerile, după cum rezultă dintr-o analiză Investimental, preluată de Financial Intelligence. Au fost urmărite 84 de companii, dintre care doar 54 făcuseră raportări la data analizei. Într-o explicație mai largă, chiar dacă veniturile au crescut (lucru valabil pentru 65% dintre companii), cheltuielile au avut un avans încă și mai hotărât. Inflația, bat-o vina!
Constanța devine un punct tot mai hot atât în port, cât și în afara acestuia. După ce am tot citit că afacerile operatorilor portuari și ale transportatorului fluvial Transport Trade Services (TTS) merg ca pe roate, aflăm acum din Profit.ro că Oil Terminal a încheiat un parteneriat cu Iulius Real Estate, dezvoltator controlat de Iulian Dascălu, pentru un proiect imobiliar în valoare de peste 800 de milioane de euro. Practic, acesta va fi amplasat pe un teren pe care Oil Terminal nu îl mai folosea de zece ani. Aici se vor construi spații de birouri, unități de învățământ, magazine și grădini urbane. Acțiunile terminalului, controlat de stat, au sărit cu aproape 7%, în ședința de vineri, potrivit BVB .
De reținut. Peste zece zile, pe 29 septembrie, acționarii Fondului Proprietatea vor primi în conturi dividendele speciale rezultate din vânzarea Hidroelectrica, în valoare (brută) de 9,3 miliarde de lei. Și nu e deloc exclus să asistăm la un nou moment Hidroelectrica, adică o bună parte din bani să revină în piață și recordurile recente să fie doborâte. Pe de altă parte, ne amintim că unul dintre sfaturile valoroase ale lui Warren Buffett este să evităm profețiile. „Eu și Charlie (Munger, n.n.) continuăm să credem că predicțiile pe termen scurt sunt o otravă care ar trebui închisă într-un loc sigur, departe de copii și, de asemenea, de adulții care se comportă în piață precum copiii”, spunea la un moment înțeleptul investitor.
Și altele de citit:
Două calde, una rece. A fost o săptămână plină pentru One United Properties, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România. Cu care dintre știri să începem? Evident, cu cele bune. Producătorul de ferestre Rehau își mută birourile la One Cotroceni Park, pe o suprafață de aproape 1.000 de metri pătrați, ne anunță DeBizz. Și tot One Cotroceni Park a bătut palma cu un chiriaș pentru 15 ani, începând din 2026, potrivit Ziarului Financiar care citează acest raport. Identitatea clientului rămâne, deocamdată, necunoscută, însă ni se spune că acesta nu este o entitate afiliată companiei. Mai știm și că valoarea contractului se apropie de 60 de milioane de euro. Și acum dușul rece: Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a depus la tribunal o cerere de chemare în judecată în legătură cu anularea autorizației de construcție pentru One Lake Club, situat pe malul Lacului Tei, scrie Bursa. Compania spune că lucrările de construcție continuă. Nu e nici pe departe primul clinci de acest fel.
Consideri utile aceste informații? Dacă ți se par utile, te poți abona aici la newsletterul Investimental.ro. Dacă newsletterul săptămânal nu e pe gustul tău, toți clienții Investimental primesc și rapoarte zilnice cu informații concentrate și aplicate, dar și rapoarte financiare trimestriale în perioadele de raportări ale companiilor. Noi zicem că merită să te abonezi și să ne devii client.
SUA, IPO
Acțiunile designer-ului de procesoare britanic Arm au debutat en fanfare. Mult așteptatul IPO a stârnit un mare interes din partea investitorilor de retail, dornici să dețină o „bucățică” dintr-un potențial campion al inteligenței artificiale, după cum citim în Bloomberg. SoftBank, banca japoneză, care deținea integral compania înainte de ofertă, a decis să vândă acțiunile la limita superioară a intervalului de preț – 51 de dolari. Ar fi putut să fie și mai îndrăzneață, pentru că Arm a sărit cu 25%, joi, în prima zi de tranzacționare pe Nasdaq. Euforia din jurul listării dă mari speranțe bancherilor de investiții. Piața globală a IPO-urilor a băltit de la sfârșitul lui 2021, iar cauzele aproape că nu mai merită amintite.
-
Arm a „ridicat” aproape cinci miliarde de dolari în ceea ce a fost deja catalogat drept IPO-ul anului. La sfârșitul primei zile de tranzacționare, valoarea totală a companiei se apropia de 70 de miliarde de dolari. Vineri însă, lucrurile s-au mai temperat puțin. SoftBank continuă să dețină circa 90% din acțiuni. În IPO, printre cumpărători s-au numărat și clienții de vază ai companiei – Intel, Apple, Nvidia (principalul câștigător al freneziei A.I., Samsung și Taiwan Semiconductor Manufacturing. E bine de știut că Arm nu produce procesoare, ci le proiectează pentru clienți precum cei anterior menționați. Iar aceștia plătesc o redevență pentru fiecare unitate vândută.
-
Arm ar urma să plătească băncilor care au propulsat-o pe bursă comisioane în valoare de puțin peste 100 de milioane de dolari, o sumă record pentru contextul actual, arată Financial Times. Circa 70% din bani vor fi împărțiți frățește de 28 de bănci care au fost conduse în tot acest proces de JPMorgan, Barclays, Goldman Sachs și Mizuho. Există însă și bancheri mai rezervați, care sunt de părere că fluviul de comisioane nu se va revărsa mai devreme de 2024. Ce-i drept, deși piețele și-au revenit în 2023 și au fost mai puțin volatile decât în anii trecuți, doar câțiva jucători se gândesc să-și ducă planurile de listare la bun sfârșit. Să vedem despre ce este vorba, la modul concret.
-
Chiar săptămâna aceasta, compania de curierat Instacart și agenția de email marketing Klaviyo ar urma să vadă lumina bursei. După ce s-au minunat de succesul Arm, Instacart a decis să crească intervalul de preț, undeva între 28 de dolari și 30 de dolari, potrivit The Wall Street Journal. De notat că valoarea de acum a companiei din San Francisco (circa 10 miliarde de dolari) reprezintă un sfert din evaluarea privată pe care fondurile de venture capital i-au făcut-o în 2021, ne reamintește Financial Times. Asta ne spune destul de multe despre starea de fapt a piețelor. Și, ce să vezi, și Klaviyo ia în calcul scenariul ridicării intervalului de preț, conform Reuters .
→ De reținut. Dacă aruncăm un ochi pe rezultatele financiare ale Arm din anul fiscal care s-a încheiat în martie 2023, entuziasmul investitorilor de retail pare mai puțin explicabil. Veniturile companiei au scăzut (ce-i drept nici cu 1%), iar profitul s-a diminuat cu peste 20%, până la circa 525 milioane de dolari, informează CNBC. Pe de altă parte, știm bine că euforia e un proces irațional. Sau nu chiar. Oficialii Arm au anunțat că vor să proiecteze procesoare nu doar pentru telefoane (se pare că 99% din procesoarele mobile de pe întreaga planetă folosesc tehnologie Arm), urmând să aducă în baza de clienți centre de date și aplicații de inteligență artificială. Deci formula magică a fost rostită. Și, last but not least, SoftBank va paria zeci de miliarde de dolari pe A.I. (e plauzibilă inclusiv o investiție în OpenAI, mama lui ChatGPT), sugerează Financial Times.
Europa & SUA, macro
E mai profitabil să știi tot adevărul, chiar dacă acesta e dureros. Cam asta ar fi concluzia la care ajungem după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a ridicat dobânda de politică monetară la cel mai mare nivel (4%) de când s-a tipărit primul euro, după cum aflăm din CNBC. Poate cele 25 de puncte de bază care fac diferența față de dobânda anterioară ședinței de săptămâna trecută pot părea apă de ploaie, însă este a zecea creștere consecutivă, într-o luptă pe viață și pe moarte cu inflația. Dar totul până aici - oficialii BCE au spus că peste acest prag nu vor mai trece. Nu de alta, dar economia are multe de tras într-un mediu cu costuri piperate ale creditării. Mâine, 20 septembrie, e rândul oficialilor Federal Reserve (banca centrală a Statelor Unite) să arunce zarurile: peste Ocean, așteptările sunt ca dobânda să stea pe loc, cu toate că ultimele statistici despre inflație nu arată tocmai bine.
Cărămizile de date. Ca să încheiem într-o notă cu adevărat optimistă, e bine de știut că doi informaticieni români, Ion Stoica și Matei Zaharia, stabiliți în Statele Unite au fost, săptămâna trecută, în centrul unuia dintre cele mai importante evenimente de finanțare din lume. Databricks, platforma de analiză a datelor care folosește inteligență artificială, printre ai cărei fondatori se numără și cei doi, a obținut o finanțare de 500 de milioane de dolari, la o evaluare a companiei de 43 de miliarde de dolari, potrivit unei știri Reuters semnalată de Ziarul Financiar. Ai citit bine... Evident, hype-ul creat de A.I. este responsabil pentru numărul cu 11 cifre. Printre investitori, s-au numărat numele grele: producătorul de cipuri grafice Nvidia și fondurile de venture capital Andreessen Horowitz, Fidelity Management & Research sau Tiger Global. Se pare că aceasta este ultima rundă de finanțare privată, înainte de o eventuală listare pe bursă. De urmărit.
--
Această sinteză a știrilor bursiere a fost realizată cu ajutorul:
Deschidere de cont ultra-rapidă, funcționalități multiple, care să te ajute în procesul de tranzacționare, cotații real-time, acțiuni fracționare și heatmap pe platforma Investimental Global, comisioane super atractive. Doar câteva motive să-ți deschizi cont Investimental.
Dacă nu ești hotărât și vrei să ne descoperi, te poți abona la newsletterul nostru. Toți clienții Investimental primesc și rapoarte zilnice cu informații concentrate și aplicate, dar și rapoarte financiare trimestriale în perioadele de raportări ale companiilor.
Comentarii articol (0)