Peste 6 miliarde de euro din această sumă provine din profitul reinvestit de companii, în condițiile care un număr mic de firme au accesat si facilitatea reinvestirii profitului: au beneficiat de facilitate pentru mai puțin de 0,5% din profitul reinvestit, din motive pe care le vom explica mai jos.
Trebuie ținut cont, însă, că acest salt a fost favorizat de ridicarea resticțiilor impuse în timpul pandemiei de Covid și de refacerea climatului investițional românesc, în pofida tensiunilor geopolitice și a crizei energetice – pe de o parte. Pe de altă parte, tendința creșterii investițiilor în România a fost contrară celei manifestate pe plan global, potrivit căreia tranzacțiile de natura ISD s-au diminuat cu 5 procente în același interval de referință, conform datelor OECD.
La finalul anului 2022 soldul total al investițiilor străine (ISD) în Românian a atins un maxim istoric de 108 miliarde euro, datorită intensificării tranzacțiilor de natura ISD, se arată în raportul BNR pe această temă. Din această valoare, 66% reprezintă investiții în întreprinderi greenfield.
Creşterea ISD în 2022 s-a făcut în principal pe seama profiturilor locale reinvestite, adică pe seama profiturilor realizate de companiile străine în România, şi mai puţin prin investiţii de tip greenfield (investiții făcute de la zero).
Pe de altă parte, reinvestirea profiturilor obținute, cu o contribuție de 60,4% din totalul fluxului net de ISD, în detrimentul repatrierii sau relocării acestora, reflectă nivelul ridicat de încredere al nerezidenților în mediul de afaceri autohton și stimulează integrarea întreprinderilor ISD în economia românească.
Din păcate în 2023 se constată o încetinire a ritmului investițiilor străine directe, tendință în concordanță cu încetinirea creșterii economice la nivel european, și nu numai.
Pentru reinvestirea profitului, companiile, inclusiv cele cu participare de capital străin, trebuie să fie în primul rând profitabile. Astfel, veniturile nete obținute de nerezidenți anul trecut au înregistrat valoarea de 12,2 miliarde de euro, în creștere cu 36,8% față de anul precedent, susținută în principal de profiturile nete ce revin investitorilor străini din totalul profiturilor întreprinderilor cu investiție străină directă (ISD).
Jumătate din aceste profituri au fost reinvestite în România. Cifra de afaceri a întreprinderilor ISD s-a majorat cu 30,2% comparativ cu anul 2021, în condițiile creșterii numărului mediu de salariați cu numai 2,6%, deci o creștere substanțială a productivității.
Citește integral articolul pe www.cursdeguvernare.ro.
Comentarii articol (0)