Conform inițiatorilor, modificările operate au rolul de a optimiza activitatea de administrare a firmelor mari și medii. Acestea au venit acum deoarece până la data de 10 decembrie 2023 ar trebui făcută actualizarea listelor contribuabililor. De altfel, reprezentanții ANAF ne spuseseră încă din septembrie 2023 că se fac simulări și analize pentru a pregăti listele contribuabililor ce vor fi valabile de la 1 ianuarie 2024.
„În cadrul Agenției s-au realizat o serie de analize privind activitatea fiscală a contribuabililor mari și mijlocii, efectuate de Direcția generală de monitorizare venituri și sinteză, din perspectiva identificării cât mai corecte a eşantionului agenţilor economici cu cea mai mare importanţă fiscală. Astfel, în selectarea contribuabililor mari și mijlocii au fost avute în vedere criterii care au drept scop creșterea eficienței în colectarea veniturilor bugetare, oferind spre administrare specializată organelor fiscale centrale competente contribuabilii cei mai relevanți pentru bugetul general consolidat, viabili din punct de vedere economic și bugetar.
Astfel, au fost menținute criteriile de selecție a contribuabililor mari și mijlocii, cu excepția criteriului de continuitate. Referitor la criteriul de continuitate, s-a considerat că menținerea aplicării acestui criteriu în selecția/actualizarea contribuabililor mari și mijlocii ar fi condus la menținerea nejustificată în administrarea specializată a organelor fiscale centrale a unor contribuabili care nu obțin cele mai bune rezultate economice, însă declară obligații fiscale importante cantitativ. Acest fapt ar fi împiedicat administrarea ca mari contribuabili a unor contribuabili care sunt performanți din punct de vedere economic și fiscal.
De asemenea, s-a renunțat la criteriul investițional ca criteriu de selecție/actualizare a marilor contribuabili. În acest sens, precizăm că, începând cu anul 2017 și până în prezent, nu a mai fost preluat în administrare, de către Direcția generală de administrare a marilor contribuabili (DGAMC) niciun alt contribuabil în baza acestui criteriu. Totodată, precizăm că, din cei patru contribuabili selectați în baza criteriului investițional și administrați de direcția anteprecizată începând cu 1 ianuarie 2017, numai doi vor rămâne în administrarea acestei direcții din 1 ianuarie 2024, ca urmare a îndeplinirii criteriului de bază, iar doi contribuabili vor fi administrați de alte organe fiscale”, scria în referatul de aprobare ce a însoțit Ordinul ANAF 1.945/2023 în forma sa de proiect.
Schimbări pentru marii contribuabili
Mai întâi, se prevede eliminarea completă a criteriului de continuitate, care se număra printre cele trei categorii de criterii pentru selecția marilor contribuabili. Astfel, rămân doar categoriile cu criteriile specifice și criteriile de bază. Criteriul de continuitate se referea, în esență, la faptul că unii mari contribuabili ies de sub administrarea DGAMC după trei ani consecutivi în care nu se mai îndeplinesc anumite cerințe.
Apoi, din categoria criteriilor specifice este eliminat criteriul investițional. Potrivit regulilor anterioare, „În criteriul investițional se încadrează în categoria contribuabililor mari contribuabilii nou-înființați care, la data înființării, se angajează prin declarație pe propria răspundere să realizeze, într-o perioadă de maximum 3 ani consecutivi de la data înființării, investiții a căror valoare în lei să fie echivalentul a minimum 10 milioane euro, la cursul de referință al pieței valutare pentru euro, comunicat de Banca Națională a României, de la data înființării.”
În fine, se prevede că nu sunt administrați de DGAMC marii contribuabili care, până la data selectării lor sau a actualizării listei:
- sunt declarați insolvabili (în condițiile Codului de procedură fiscală);
- intră în procedura insolvenţei deschisă prin sentinţă definitivă;
- sunt declaraţi în inactivitate temporară înscrisă în Registrul comerţului;
- sunt declaraţi inactivi (în condițiile Codului de procedură fiscală);
- au fost selectaţi conform criteriului continuității.
Schimbări pentru contribuabilii mijlocii
Înainte de toate, se prevede creșterea numărului de contribuabili mijlocii administrați de la un maxim de 15.000 la un maxim de 20.000.
Mai departe, și în cazul contribuabililor mijlocii este eliminată categoria criteriului de continuitate din cele trei mari categorii de criterii pentru selecție. De asemenea, rămân numai categoria criteriilor specifice și categoria criteriului de bază.
În plus, se stabilește că nu sunt administraţi de administrațiile județene ale finanțelor publice și de Administrația fiscală pentru contribuabili mijlocii (constituită la nivelul Direcției generale regionale a finanțelor publice București) contribuabilii mijlocii care, până la data selecției lor sau a actualizării listei:
- sunt declaraţi insolvabili;
- intră în procedura insolvenţei deschisă prin sentinţă definitivă;
- sunt declaraţi în inactivitate temporară înscrisă în Registrul comerţului;
- sunt declaraţi inactivi;
- au fost selectaţi conform criteriului continuității.
Atenție! Actualizarea listelor contribuabililor mari și mijlocii ar trebui să se facă până la 10 decembrie 2023, acestea urmând să fie valabile de la 1 ianuarie 2024.
Comentarii articol (0)