În urma inspecțiilor fiscale derulate în anii recenți de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), specialiștii de la NNDKP au identificat în practică mai multe tendințe de care ar trebui să știe firmele. De principiu, vorbim de situații în care ANAF profită pentru a face ajustări de prețuri de transfer fără a proceda întotdeauna „ca la carte”.
Tendințele observate în practica ANAF au fost discutate recent, de specialiștii NNDKP, la un webinar axat pe
inspecțiile fiscale privind prețurile de transfer. Iată un rezumat al acestora:
1. Analiza profitabilității la nivel de firmă. Una dintre abordările mai noi ale ANAF este analizarea profitabilității la nivel de companie. În acest fel, inspectorii fiscali pot face ajustări atunci când verifică firme care sunt în pierdere sau care au o profitabilitate scăzută față de competitorii de pe piață. Problema este că, făcând această analiză agregată, inspectorii ignoră cu totul dosarul prețurilor de transfer întocmit de contribuabilii verificați.
2. Recalificarea de împrumuturi în capital. Recalificarea împrumuturilor acordate de societăți afiliate în capital este o practică întâlnită din ce în ce mai des în cadrul inspecțiilor fiscale pe tema prețurilor de transfer. Există mai multe probleme cu această practică a inspectorilor ANAF. De exemplu, o chestiune controversată este indicatorul pe care-l aleg autoritățile, care nu este chiar cel mai potrivit.
3. Recalificarea profilului funcțional. În această situație, deși compania își derulează majoritatea afacerilor cu terți, nu cu grupul din care face parte, inspectorii consideră că aceasta tot este dependentă de grup. Practic, inspectorii ANAF preiau profilul companiei, acela de producător cu funcții și riscuri limitate în relație cu grupul, și îl extind și asupra activității derulate în relație cu terții. Care este scopul? În acest fel, Fiscul își creează un „teren propice” pentru a face ajustări.
4. Analizele de tip an pe an. Una dintre modalitățile folosite pentru a face ajustări de prețuri de transfer în urma inspecțiilor fiscale este cea în care se optează pentru analiza an pe an, nu pentru analiza multianuală. Conform specialiștilor, această abordare este întâlnită în cadrul multor controale fiscale. Gândirea inspectorilor ANAF este că multinaționalele nu pot activa pe pierdere sau pe zero, astfel încât aceste situații sunt „atacate” cu precădere la controale pentru a face ajustări de prețuri de transfer.
5. ANAF face ajustări doar pe baza concluziilor analizei de risc. Cu alte cuvinte, inspectorii ANAF știu ce impuneri au de gând să facă înainte de a verifica situația efectivă a contribuabilului, iar inspecția în sine ajunge să fie doar de formă. Principala problemă a acestei abordări a ANAF este o lipsă reală de coordonare între echipa centrală care a făcut analiza de risc și echipa locală care verifică lucrurile în practică.
6. Ajustările secundare de prețuri de transfer. Există cazuri în care practica inspecțiilor fiscale ne arată că autoritățile nu se mulțumesc cu ajustările inițiale de prețuri de transfer. Astfel, atrag atenția specialiștii, pot apărea situații în care să avem de a face atât cu ajustări primare, cât și cu ajustări secundare. Speța este întâlnită când e vorba de redevențe și dobânzi.
7. Alegerea părții testate. „Problema alegerii părții testate este una îndelung dezbătută pe parcursul mai multor ani, pentru că opinia, la control, a majorității organelor de inspecție este că partea testată este întotdeauna compania din România. De ce compania din România? Pentru că, în cele mai multe situații, se consideră că partea din România este cea care face obiectul acțiunii de control și pentru că aici este mai facil pentru organele de inspecție să obțină informații. De fapt, partea testată trebuie aleasă după cu totul alte criterii. (...) Partea testată este, întotdeauna, partea care poate să conducă cel mai bine la un rezultat care ar fi fost la valoarea de piață. Și, în cele mai multe cazuri, pe tranzacțiile de prestări de servicii, partea testată este prestatorul de servicii, pentru că la nivelul lui poți să analizezi baza de cost și marja de profit”, a explicat Mihai Lupu, Partener la NNDKP.
8. „Double dipping” în cazul serviciilor de management și consultanță. Mihai Lupu:
„În cazul acțiunilor de inspecție am întâlnit situații în care vine autoritatea fiscală și îți spune prima dată că o anumită cheltuială cu serviciile tale de management și consultanță este nedeductibilă din punct de vedere fiscal - îți face o ajustare, spunând că respectiva valoare a cheltuielilor n-ar fi trebuit să existe. Și, în plus, vine și îți mai analizează, de exemplu, vânzarea de produse finite către părțile tale afiliate și îți calculează indicatorul de profitabilitate peste costurile din exploatare. Și când îți calculează acest indicator de profitabilitate îți ia în considerare în continuare valoarea cheltuielilor cu serviciile intragrup despre care ți-a spus din prima că nu e ok. Și atunci te afli în situația în care ai o ajustare pentru că cheltuiala e nedeductibilă și ai o influență negativă și în partea indicatorului de profitabilitate.”9. Neînțelegerea contextului economic al anumitor tranzacții. „În practică, întotdeauna întâlnim chestiuni legate de neînțelegerea contextului economic”, a spus specialistul, care a dat ca exemplu situația în care o firmă prestează servicii de cercetare-dezvoltare pentru care nu se obțin rezultate în anul efectuării lor, ci peste unul-doi ani. În acest caz, Fiscul este de părere că, dacă nu se pot corela cheltuielile cu venituri impozabile, acestea sunt automat nedeductibile.
10. Nemenționarea dosarului de prețuri de transfer în raportul de inspecție. „Mare atenție când se solicită în practică dosarul de prețuri de transfer, dar, cu toate acestea, în raportul de inspecție fiscală nu se regăsește nicio mențiune cu privire la dosar. (...) Am mai întâlnit abordări nu tocmai ortodoxe în care au venit după doi ani și au zis că în raportul de inspecție fiscală n-au menționat partea de dosar de prețuri de transfer și, ca atare, pot să reverifice partea de prețuri de transfer. Opinia mea este că nu e ok - dacă mi-ai verificat anumite chestiuni, vreau și eu o concluzie la ele, vreau să știu dacă fac ceva greșit și trebuie să corectez pentru viitor, nu să-ți lași tu o portiță deschisă ca să vii să mă controlezi peste doi-cinci ani”, a conchis Mihai Lupu.
Important! Tocmai pentru că legislația și abordarea inspectorilor diferă de la un stat membru al UE la altul, autoritățile europene
au inițiat recent un proiect de directivă pentru uniformizarea regulilor de prețuri de transfer. Documentul ar putea să se aplice din 2026, dacă este adoptat și apoi transpus în statele UE.