România, BVB
Noile recorduri bursiere ale Băncii Transilvania – câteva explicații
Către finalul săptămânii trecute, Banca Transilvania (BT), cel mai mare creditor din sistem, s-a depășit pe sine însăși, am putea spune. Ziarul Financiar semnala, joi, atingerea unui nou maxim istoric în termeni de capitalizare bursieră, depășit – la rându-i – în ședința de vineri. Valoarea băncii din Cluj-Napoca se ridica la circa 18,3 miliarde de lei (3,7 miliarde de euro), adică de peste șase ori mai mult decât în urmă cu un deceniu, când Omer Tetik prelua funcția de CEO. Pe atunci, instituția de credit tocmai depășise anii grei ai marii crize financiare și criza datoriilor suverane din 2010. Cel mai greu moment a fost, probabil, în 2008, când a trebuit să ia un împrumut de urgență de la Banca Națională a României. După falimentele băncilor de investiții din Statele Unite, creditorii locali își pierduseră încrederea reciprocă, iar clienții BT intraseră în panică și își retrăgeau banii.
-
Rezultatele financiare pe primele nouă luni sunt unul dintre elementele care au influențat performanța de dată recentă. Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit de 2,3 miliarde de lei (peste 450 de milioane de euro), în creștere cu peste 35% față de perioada similară a anului trecut. Apropo de profituri, investitorii au fost fericiți, la începutul acestei luni, când au primit dividende de peste 900 de milioane de lei din rezervele aferente anilor 2022 și 2021. De o vreme, profitul a devenit principalul indicator la care se uită investitorii de pretutindeni, inclusiv din România. Mirajul creșterii (fără profit) nu mai impresionează pe nimeni.
Consideri utile aceste informații? Dacă ți se par utile, te poți abona aici la newsletterul Investimental.ro. Dacă newsletterul săptămânal nu e pe gustul tău, toți clienții Investimental primesc și rapoarte zilnice cu informații concentrate și aplicate, dar și rapoarte financiare trimestriale în perioadele de raportări ale companiilor. Noi zicem că merită să te abonezi și să ne devii client.
→ De reținut. Omer Tetik, șeful băncii ardelene din 2013, crede însă că un pic de prudență nu strică, potrivit unei sinteze a rezultatelor financiare pe trimestrul al treilea. Asta, având în vedere „volatilitatea și incertitudinea din piață”. O abordare cât se poate de nimerită, în condițiile în care 2024 și 2025 nu vor fi ani simpli pentru sistemul bancar (și pentru multe alte zone ale economiei, de altfel). Schimbarea cadrului fiscal prin introducerea unei taxe suplimentare de 2% pe cifra de afaceri a băncilor (era 1%, inițial) va da serioase bătăi de cap jucătorilor din sector, conform Banking News. Mai trebuie spus că nici clienții nu o vor duce mai bine, dat fiind faptul că alte prevederi îi afectează și pe ei, la modul direct. De exemplu, companiile mari vor trebui și ele să plătească o suprataxă de 1% pe cifra de afaceri. Am putea spune că „suferința” va fi generală, însă când ești o companie listată, puzzle-ul devine și mai complicat.
Și altele de citit:
În concediu, fără voie. Poate ar fi nimerit să facem și un pas lateral, pentru a analiza, foarte pe scurt, un subiect din afara ringului bursier, dar care are mare legătură cu banii. Start-up-ul de tehnologie FintechOS a fost obiectul mai multor zvonuri potrivit cărora ar face concedieri masive. Startup Cafe ne spune că Sergiu Neguț, unul dintre cofondatori, a ieșit pe Facebook, locul unde acestea s-au răspândit, ca să le contracareze. Nu e clar câți oameni au fost concediați, dar FintechOS face o restructurare. Compania, care vinde soluții software către bănci și societăți de asigurări, a fost răsfățata fondurilor de venture capital care au investit zeci de milioane de dolari în dezvoltarea sa. Cauzele concrete ale restrângerii de personal vor fi lămurite, cine știe, la un moment dat. Ce știm cu siguranță e că industria VC din Statele Unite și Europa traversează o perioadă nefastă. Investitorii în aceste fonduri și-au redus dramatic sprijinul, de anul acesta. Lipsa banilor i-a determinat pe managerii de fond să caute noi finanțatori în Orientul Mijlociu, după cum relata Financial Times, în aprilie. Nimic nu mai e simplu.
SUA, inteligență artificială
Misterul din jurul demiterii bruște a lui Sam Altman, CEO-ul OpenAI.
Fără urmă de îndoială, știrea săptămânii trecute este despre concedierea intempestivă a lui Sam Altman, popularul CEO al OpenAI – copilul-minune al comunității tech din Silicon Valley, după ce a lansat ChatGPT, în urmă cu aproape un an. De ce a fost concediat Sam, de fapt? Pentru mai toate publicațiile financiare de prestigiu care s-au aplecat asupra subiectului, motivul demiterii nu e prea clar, cel puțin pentru moment. Board-ul OpenAI l-a înlăturat pe CEO, vineri, într-o mișcare care a șocat (cuvântul nu are scop senzaționalist) pe absolut toată lumea. Conform Financial Times, board-ul și-a justificat gestul prin aceea că Sam Altman nu a fost „sincer într-un mod constant” în interacțiunea cu acesta. Partea și mai frumoasă e că, într-un weekend de foc, majoritatea acționarilor importanți ai OpenAI au încercat să găsească mijloace pentru a-l reinstala la conducere. Luni, am aflat că Sam a fost chemat de Microsoft (principalul acționar al OpenAI) să conducă o nouă echipă de cercetare în AI.
→ De reținut. Subiectul încă este foarte fierbinte, iar scenariile legate de motivul real al conflictului continuă să curgă. Pentru moment, știm că Sam merge la Microsoft, iar OpenAI are un CEO interimar (al doilea), în persoana lui Emmet Shear, cofondator al serviciului de streaming Twitch, conform The Verge. Nu e surprinzător că Elon Musk (s-a numărat printre, acționarii OpenAI) a intervenit pe X cu solicitarea ca board-ul să informeze publicul de ce a luat o măsură atât de drastică, dat fiind faptul că AI e un instrument nemaipomenit de puternic. Or, Business Insider sugerează că tehnologia OpenAI e cea mai puternică din lume. Iar protagonistul acestei drame corporatiste a fost chemat de autorități pentru a pregăti momentul în care computerele vor fi mai inteligente decât oamenii. Să fi venit, oare, acest moment?
SUA, piața de capital
Putem vorbi deja despre o „aterizare lină” a economiei americane?
Comportamentul investitorilor de pe Wall Street ne spune că hopul cel mare a fost trecut și că economia americană va ateriza lin (soft landing-ul e un vis mai vechi al optimiștilor). Cert e că S&P 500 a mai făcut un salt și săptămâna trecută, amplificând creșterea pe întregul an la 18%. Ce-i drept, norii grei care au afectat starea de spirit de-a lungul lui 2023 încep să se împrăștie. Numărul șomerilor crește (da, sună cinic), iar job-urile noi se creează mai greu, ceea ce arată că piața muncii se mai „răcește”, arată NBC NEWS. De asemenea, cel mai recent raport asupra inflației arată cifre îmbucurătoare, iar Janet Yellen, secretarul Trezoreriei (ministrul Finanțelor), a risipit temerile privind o explozie a yield-urilor la titlurile de stat americane, după ce a arătat planurile licitațiilor (de titluri) pentru lunile următoare – ceva mai timide decât așteptările analiștilor.
--
Această sinteză a știrilor bursiere a fost realizată cu ajutorul:
Deschidere de cont ultra-rapidă, funcționalități multiple, care să te ajute în procesul de tranzacționare, cotații real-time, acțiuni fracționare și heatmap pe platforma Investimental Global, comisioane super atractive. Doar câteva motive să-ți deschizi cont Investimental.
Dacă nu ești hotărât și vrei să ne descoperi, te poți abona la newsletterul nostru. Toți clienții Investimental primesc și rapoarte zilnice cu informații concentrate și aplicate, dar și rapoarte financiare trimestriale în perioadele de raportări ale companiilor.
--
Comentarii articol (0)