Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă a fost recent pusă în dezbatere la Parlament și propune sancționarea cu amenzi între 2.000 și 4.000 de lei a centrelor comerciale și marilor structuri de vânzare care nu înființează puncte de prim ajutor cu personal medical.
„(4) Centrele comerciale, parcurile comerciale, hipermagazinele, supermagazinele, astfel cum sunt definite la art. 4, precum și orice altă structură de vânzare cu suprafață mai mare de 2.000 m2, utilizată pentru comerț specializat ori nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare și/sau nealimentare au obligația de a institui în spațiul lor centre de prim ajutor pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
(5) Centrul de prim ajutor se înființează în funcție de suprafața comercianților prevăzuți la art. 4, astfel încât la fiecare 2.000 m2 să existe un astfel de centru.
(6) Centrul de prim ajutor trebuie să fie dotat cu trusă pentru acordarea asistenței medicale de urgență, astfel încât personalul încadrat într-un astfel de centru să poată acorda asistență medicală până la sosirea ambulanței și cu cel puțin un defibrilator, în funcție de suprafața comerciantului.
(7) Personalul încadrat în centrul de prim ajutor trebuie să fie absolvent de cel puțin studii medii și să aibă pregătire în acordarea primului ajutor”, sunt noile prevederi pe care Senatul și-a dat luni votul pentru a fi introduse în OG 99/2000. Inițial, propunerea prevedea ca personalul să aibă studii sanitare postliceale sau superioare, precum și experiență în intervenția medicală de urgență.
Într-o expunere de motive foarte scurtă, inițiatoarele acestei propuneri spun că astfel de centre ar face diferența între viață și moarte pentru persoanele în situații de urgență, iar astfel de situații se pot întâmpla destul de des atunci când vorbim de spații frecventate de un număr foarte mare de oameni, zilnic, de toate vârstele. Cu toate acestea, inițiatoarele nu fac legătura deloc cu obligațiile deja existente în materia acordării primului ajutor, în sensul de a explica de ce prevederile actuale nu sunt suficiente sau dacă nu cumva practica arată că ele nu sunt respectate.
Legea SSM e cea care prevede că toți angajatorii trebuie să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri, iar în aplicarea acestor obligații angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
Apoi, Ordinul MS nr. 427/2002 pentru aprobarea componenţei trusei sanitare şi a baremului de materiale, ce intră în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale este cel care prevede că întreprinderile sunt obligate să aibă în dotare trusă sanitară. Ordinul prevede inclusiv câte truse sunt necesare, de la caz la caz, care e conținutul lor minim și cum trebuie păstrate.
În mod obiectiv, situația din centrele comerciale, unde funcționează mulți operatori economici (chiriași), așadar, mulți angajatori, unii dintre ei având câte un angajat în locație doar, poate fi dificil de gestionat din perspectiva acordării primului ajutor întrucât toți au obligații, dar de fapt niciunul nu le respectă.
Nu mai departe de anul acesta, în forumul avocatnet.ro, un client povestea experiența sa cu o situație de urgență într-un centru medical, unde niciun operator economic, nici măcar cel care ocupa cel mai mare spațiu din centru (un hipermagazin) și avea cei mai mulți angajați în locație nu a fost capabil să ofere primul ajutor până la venirea personalului medical.
Obligația de a institui centre de prim ajutor cu personal cu studii sanitare postliceale sau superioare va reveni, conform propunerii:
- centrelor comerciale - adică acele structuri de vânzare cu suprafață medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează infrastructuri comune și utilități adecvate. Suprafața de vânzare a unui centru comercial este rezultată din suma suprafețelor de vânzare cu amănuntul de produse și servicii de piață și de alimentație publică cuprinse în acesta;
- parcurilor comerciale - unde parcul e definit ca perimetru ce grupează două sau mai multe clădiri cu destinația de structuri de vânzare cu suprafețe medii ori mari, în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează o infrastructură comună, inclusiv spații de parcare și circulație comune, precum și utilități adecvate. Suprafața unui parc comercial este rezultată din suma suprafețelor construite a clădirilor cu destinația de structuri de vânzare cu suprafețe medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaugă suprafețele spațiilor de parcare și circulație comune, precum și suprafețele celorlalte elemente de infrastructură comune;
- supermagazinelor - structuri de vânzare cu suprafață medie sau mare între 1.000 m² și 2.500 m², utilizate pentru comerț specializat ori nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare și/sau nealimentare, având drept caracteristici autoservirea și plata mărfurilor la casele de marcat amplasate la ieșire;
- hipermagazinelor - structuri de vânzare cu amănuntul, cu suprafața de peste 2.500 m², utilizate pentru comerț specializat și/sau nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare și/sau nealimentare, având drept caracteristici: prezența tuturor raioanelor, inclusiv a celor cu vânzători, case de marcat amplasate la ieșirea din fluxul de autoservire, sector de alimentație publică reprezentat prin una sau mai multe săli de consumație, amplasarea în zonele periferice ale orașului, în centrele comerciale ori în parcurile comerciale.
În fapt, propunerea de față pare să instituie o obligație în sarcina celor care sunt proprietarii spațiilor cu destinație de centru sau parc comercial, precum și proprietarilor sau chiriașilor spațiilor ce funcționează ca supermagazine sau hipermagazine, deși acestea se situează uneori chiar în incinta centrelor sau parcurilor comerciale.
Obligația angajatorilor de a se asigura de îndeplinirea obligațiilor în materie de prim ajutor rămâne însă în picioare.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Aceasta trebuie dezbătută și supusă votului și la deputați, iar dacă va fi adoptată trebuie să primească și semnătura președintelui statului.