Schimbările dorite în cartea funciară, respectiv înregistrarea sau modificarea înregistrării, depind, potrivit unei legi ce se aplică din această lună, de existența unei polițe de asigurare obligatorie a locuinței (polița PAD). Astfel, înregistrarea sau modificarea înregistrării locuinței în cartea funciară este condiționată acum de existența unui contract PAD.
Concret, după ce a fost modificată, în această lună, de
Legea 115/2023, legislația privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor (
Legea 260/2008) stabilește acum, la articolul 10, că
“pentru înregistrarea sau modificarea înregistrării unei locuințe în cartea funciară, proprietarul acesteia este obligat să prezinte un contract de asigurare obligatorie a locuinței”.
Astfel, înregistrarea sau modificarea înregistrării locuinței în cartea funciară este condiționată de existența unui contract de asigurare obligatorie a locuinței în vigoare la data solicitării.
Cartea funciară conține informații despre imobile, mai precis, reflectă situația juridică a unui imobil. În cartea funciară se găsesc informații tehnice legate de un imobil (număr de camere, suprafețe etc.), de proprietarii acestuia și de sarcinile ce-l vizează (ipoteci, somații, sechestre etc.).
Înainte de modificarea recentă, Legea 260/2008 stabilea la articolul 10 că persoana care devenea proprietară a unei locuințe neasigurate era obligată să încheie un contract PAD pentru aceeași locuință, în termen de cinci zile lucrătoare de la data autentificării titlului de proprietate.
Schimbările recente vizează și
majorarea primelor pentru asigurarea obligatorie a locuinței. Mai exact, prima anuală de asigurare a unei locuințe de tip A este acum în valoare de 130 de lei, în trecut având valoarea de 20 de euro, adică aproximativ 100 de lei.
Locuințele de tip A sunt cele cu structura de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/ sau chimic, potrivit definiției din Legea 260/2008.
De asemenea, s-a mai stabilit de curând și că proprietarii
imobilelor încadrate la clasa I de risc seismic pot încheia contracte de asigurare pentru aceste clădiri. Ce-i drept, locuințele din aceste clădiri pot fi asigurate acum doar facultativ, cea obligatorie nefiind disponibilă pentru aceste clădiri.
Totodată, polițele PAD
pot fi încheiate de-acum pe perioade mai lungi de un an, dar numai în multiplu de 12 luni.
În fine, s-a stabilit clar că, în cazul vânzării unei locuințe asigurate, contractul PAD rămâne valabil până la data trecută în document,
beneficiarul asigurării fiind noul proprietar.
Comentarii articol (0)