Actualizarea normelor privind rezidenții pe termen lung în UE: Consiliul propune simplificarea condițiilor de dobândire a statutului

Pentru resortisanții din țări terțe, obținerea statutului de rezident pe termen lung în UE presupune, în prezent, că ai locuit legal și în mod continuu într-un stat membru timp de cel puțin cinci ani. Aceeași condiție se aplică și pentru membrul de familie. 

Într-un efort de a facilita mobilitatea și de a recunoaște contribuția adusă de cetățenii non-UE la economia și societatea europeană, statele membre ale UE vor acum ca perioadele de ședere în alte state membre (până la doi ani) să fie luate în considerare în calculul celor cinci ani necesari pentru obținerea statutului de rezident pe termen lung. Discuțiile recent purtate în cadrul unei reuniuni a Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului vizează, de fapt, actualizarea Directivei privind rezidenții pe termen lung în UE. Totuși, nu toate tipurile de permise de ședere vor fi recunoscute în acest sens. Vor fi acceptate în acest context, în principal, permisele de ședere eliberate pentru ocupații înalt calificate, cum ar fi deținătorii de „Blue Card” european.

„În conformitate cu poziția Consiliului, resortisanții țărilor terțe pot cumula perioade de ședere de până la doi ani în alte state membre pentru a îndeplini cerințele privind perioada de ședere de cinci ani. Cu toate acestea, în cazul în care un solicitant și-a avut reședința într-un alt stat membru, Consiliul a decis să accepte numai anumite tipuri de permise de ședere legală, cum ar fi posesorii de cărți albastre ale UE sau de permise de ședere eliberate pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate”, scrie Consiliul.

Pentru a deveni rezident pe termen lung, cei interesați vor trebui să dovedească că au resurse financiare suficiente pentru a se întreține pe sine și familia sa și că dispun de asigurare de sănătate. În plus, statele membre pot impune și criterii de integrare în țara de reședință.

„Spre deosebire de regimurile naționale pentru rezidenți, statutul de rezident pe termen lung în UE acordă posesorilor săi posibilitatea de a se deplasa și de a-și avea reședința în alte țări ale UE, de exemplu pentru muncă sau studii. Acest drept la mobilitate în interiorul UE nu este însă un drept automat, ci este supus unei serii de condiții. O astfel de condiție este ca statele membre să poată evalua situația piețelor lor naționale ale forței de muncă în cazul în care un rezident pe termen lung în UE se mută în țara lor dintr-un alt stat membru al UE din motive profesionale (...)

Conform datelor Eurostat, în 2020, numărul total de resortisanți ai țărilor terțe cu ședere legală în UE a fost de 23 de milioane. Aceasta reprezintă 5,1% din populația UE. Din aceste 23 de milioane, peste zece milioane de resortisanți ai țărilor terțe erau posesori ai unui permis de ședere pe termen lung sau permanent.

Propunerea modifică o directivă a UE din 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung. Subutilizarea statutului de rezident pe termen lung al UE, condițiile excesiv de complexe pentru dobândirea acestui statut de către solicitanți și existența a numeroase obstacole în calea exercitării drepturilor de mobilitate în interiorul UE figurează printre deficiențele pe care actuala modificare încearcă să le remedieze”, transmite Consiliul UE.

Acum urmează discuții interinstituționale cu Parlamentul European pentru a se ajunge la un text juridic definitiv pentru modificarea directivei. Aceste modificări legislative la nivel european vin în contextul unor eforturi mai largi ale UE de a gestiona migrația legală, atrăgând competențe și talente necesare pentru economia europeană și răspunzând la schimbările demografice. 

Tot anul acesta a fost prezentată propunerea de revizuire a Directivei privind permisul unic are drept obiectiv simplificarea suplimentară a procedurii astfel încât statele membre să poată atrage cu mai multă ușurință competențe și talente din țările terțe. Propunerea consolidează, de asemenea, protecția lucrătorilor migranți împotriva exploatării și a tratamentului inegal. Această propunere de directivă urmărește să stabilească o procedură unică de solicitare pentru obținerea unui permis combinat de muncă și de ședere, dar și garantarea unui set comun de drepturi pentru resortisanții țărilor terțe eligibili, pe baza egalității de tratament cu resortisanții statului membru care acordă permisul unic.