Potrivit art. 1 din din Legea 19/2020, în cazul suspendării cursurilor sau închiderii unităților de învățământ, unul dintre părinți are dreptul la zile libere pentru a supraveghea copilul care nu mai poate merge la școală. Această măsură se aplică pentru situațiile stabilite de autoritățile competente - de exemplu, din cauza condițiilor de vreme extremă, inspectoratul constată că unitățile școlare trebuie temporar închise, întrucât le-ar fi extrem de dificil elevilor să ajungă la școală.
Părintele care dorește să beneficieze de zile libere trebuie să depună o cerere la angajator, împreună cu o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, care să ateste că acesta nu a solicitat la rândul său zile libere pentru aceleași motive. Cererea trebuie să fie însoțită și de o copie a certificatului de naștere al copilului/copiilor. Pentru familiile monoparentale, procedura este simplificată, nefiind necesară declarația altcuiva.
Care sunt condițiile pentru a putea cere aceste zile de la angajatori:
- părinții au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ;
- locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.
Există excepții? Da, angajații din domenii esențiale precum sistemul energetic, asistența socială, telecomunicații, transporturi publice și alte sectoare cheie pot primi aceste zile libere doar cu acordul angajatorului, care trebuie să asigure continuitatea activității. Pentru angajații sistemului național de apărare, penitenciarelor, unităților sanitare publice și serviciilor sociale rezidențiale, legea nu se aplică în aceeași manieră. În schimb, acești angajați pot beneficia de o majorare salarială, cu condiția că celălalt părinte nu primește deja zile libere sau această majorare.
Indemnizația pentru zilele libere este de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut. Aceasta este plătită de angajator și ulterior decontată din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale sau din fonduri externe nerambursabile, după caz. Indemnizația este impozabilă și se supune contribuțiilor sociale conform legislației fiscale în vigoare. Angajatorii sunt responsabili pentru plata acestor taxe, desigur.