Legea nr. 11/2024, în vigoare din 12 iulie 2024, introduce odată cu noul statut al grefierilor și dreptul la o compensație lunară pentru care nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe achiziționate în timpul carierei. Această compensație se menține chiar și în cazul transferului sau încadrării personalului într-o altă instituție din sistemul de justiție, potrivit legii.
Până acum, grefierii ce nu primeau locuință de serviciu, neavând o locuință personală în localitatea unde lucrau, aveau dreptul la compensarea chiriei. Noua lege extinde însă acest drept, așa cum e în cazul altor categorii de bugetari, la plata ratelor la un credit pentru locuință. Cu alte cuvinte, statul sprijină angajatul să-și cumpere singur locuința în loc să-l sprijine cu plata chiriei, în aceeași limită financiară însă.
Despre ce categorii de personal vorbim, în contextul Legii 11: grefieri judiciari, grefieri de şedinţă şi grefieri principali, grefieri, specialişti IT, specialişti criminalişti şi tehnicieni criminalişti, dar și agenţi procedurali şi şoferi. Totodată, aceeași lege specifică expres că beneficiul se extinde și în cazul personalului de specialitate criminalistică şi personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică.
Personalul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației pentru chirie și care contractează un credit ipotecar/imobiliar pentru achiziționarea sau construirea unei locuințe (sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate) beneficiază de această compensație pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau a contractului respectiv.
Compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată în timpul carierei și nu are caracter salarial, nefiind supusă impozitării. Condițiile de acordare a acestor drepturi vor fi stabilite ulterior, printr-un ordin comun.
Un exemplu de beneficiari ai acestui drept sunt polițiștii, din decembrie 2018. E un aspect ce merită menționat aici apropo de întinderea acestui drept - în cazul polițiștilor, printr-o decizie pronunțată de Înalta Curte, s-a spus că dreptul venit în decembrie 2018 nu se poate extinde și în privința creditelor bancare contractate înainte de data intrării sale în vigoare. Mai exact, cei care aveau credite contractate anterior datei de 9 decembrie 2018 nu vor putea beneficia de compensația pentru plata ratelor parțial sau integral.
Cu siguranță, raționamentul va fi aplicabil și în cazul grefierilor cu credite contractate înainte de 12 iulie 2024.
Comentarii articol (0)