Prin Norma nr. 16 publicata in M. Of. Nr. 770 din data de 11.09.2006 BNR reglementeaza fondurile proprii ale institutiilor financiare nebancare.
Norma se aplica institutiilor financiare nebancare, persoane juridice romane, si sucursalelor din Romania ale institutiilor financiare nebancare, persoane juridice straine, inscrise in Registrul special, denumite in continuare institutii financiare nebancare, si reglementeaza nivelul minim al fondurilor proprii ale institutiilor financiare nebancare, precum si metoda de calcul si de raportare a acestora.
Fondurile proprii ale institutiilor financiare nebancare sunt formate din capital propriu si capital suplimentar, din care se deduc din valoarea totala a componentelor fondurilor proprii sumele reprezentand participatii in alte entitati, care depasesc 10% din capitalul social al acestora din urma, creditele subordonate si alte creante de aceeasi natura fata de respectivele entitati.
Capitalul propriu al institutiilor financiare nebancare cuprinde:
a) capital social subscris si varsat/capital de dotare;
b) prime legate de capital (de emisiune, aport, fuziune, divizare, conversie si alte prime legate de capital), integral incasate, aferente capitalului social reprezentat prin actiuni;
c) rezerva legala;
d) rezerve statutare sau contractuale;
e) alte rezerve, cu exceptia celor incluse in capitalul suplimentar, destinate majorarii capitalului social sau acoperirii pierderilor si inregistrate in situatiile financiare publicabile ale institutiei financiare nebancare;
f) rezultat reportat reprezentand profit net nerepartizat;
g) profitul interimar inregistrat pana la data determinarii nivelului fondurilor proprii, cu conditia sa fie net de orice obligatii previzibile si sa fie verificat de persoanele cu atributii in auditarea situatiilor financiare ale institutiei financiare nebancare.
Pentru determinarea nivelului capitalului propriu se vor deduce urmatoarele elemente:
a) sumele din profitul net al exercitiului financiar precedent reprezentand dividende, participarea personalului la profit si cota de participare a conducatorilor la profit, pana la data aprobarii situatiilor financiare anuale de catre adunarea generala a actionarilor;
b) rezultatul reportat reprezentand pierdere;
c) rezultatul exercitiului financiar curent reprezentand pierdere;
d) repartizarea profitului;
e) valoarea neamortizata a cheltuielilor de constituire;
f) valoarea neamortizata a cheltuielilor de cercetare si dezvoltare;
g) valoarea neamortizata a concesiunilor, patentelor, licentelor, marcilor si a altor drepturi si active similare, neincluse in fondul comercial;
h) valoarea neta a fondului comercial;
i) avansuri aferente imobilizarilor necorporale;
j) actiuni proprii rascumparate in vederea reducerii capitalului social;
k) valoarea operatiunilor efectuate in conditii de favoare, daca este cazul.
Capitalul suplimentar se compune din:
a) rezerve si fonduri speciale constituite potrivit reglementarilor speciale aplicabile;
b) rezerve din reevaluarea imobilizarilor corporale si a altor reevaluari efectuate potrivit legii;
c) imprumuturi subordonate primite, inclusiv fondurile puse la dispozitia institutiilor financiare nebancare, asimilate, potrivit legii, imprumuturilor subordonate;
d) alte elemente, de natura fondurilor si/sau rezervelor.
Institutiile financiare nebancare vor mentine permanent nivelul fondurilor proprii cel putin la nivelul capitalului minim aplicabil prevazut in reglementarile Bancii Nationale a Romaniei.
Supravegherea expunerilor institutiilor financiare bancare
Norma nr. 17 publicata in M. Of. Nr. 770 din data de 11.09.2006 a BNR reglementeaza supravegherea expunerilor institutiilor financiare nebancare, in sensul ca reglementeaza limitele maxime de expunere fata de contrapartide a acestor entitati.
In sensul acestei norme, expunere reprezinta orice risc al unei institutii financiare nebancare, efectiv sau potential, evidentiat in bilant sau in afara bilantului, care decurge din tranzactii incheiate cu o contrapartida, cum ar fi: acordare de credite (de consum, ipotecare, imobiliare, microcredite, finantarea tranzactiilor comerciale, operatiuni de factoring, scontare, forfetare etc.), leasing financiar, emiterea de garantii si asumarea de angajamente, inclusiv garantarea creditului, alte forme de finantare de natura creditului, investitii in actiuni si alte valori mobiliare, alte participatii de natura imobilizarilor financiare, alte plasamente.
Organizarea si controlul intern, administrarea riscurilor semnificative, precum si desfasurarea activitatii de audit intern a institutiilor financiare nebancare
Prin Norma nr. 18 publicata in M. Of. Nr. 770 din data de 11.09.2006 BNR reglementeaza organizarea si controlul intern, administrarea riscurilor semnificative, precum si desfasurarea activitatii de audit intern a institutiilor financiare nebancare.
Fiecare institutie financiara nebancara va avea un regulament propriu de organizare si functionare, aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel putin:
a) structura organizatorica a institutiei financiare nebancare;
b) atributiile fiecarui compartiment al institutiei financiare nebancare si relatiile dintre acestea;
c) activitatile ce pot fi desfasurate de sucursale si alte sedii secundare ale institutiei financiare nebancare;
d) atributiile comitetului de administrare a riscurilor si comitetului de audit;
e) competentele conducatorilor, ale persoanelor care asigura conducerea compartimentelor din cadrul institutiei financiare nebancare si a sediilor secundare, precum si ale salariatilor care efectueaza operatiuni in numele si contul institutiei financiare nebancare;
f) sistemul de control intern si organizarea si functionarea activitatii de audit intern.
Comentarii articol (0)