ACCES GRATUIT
UPDATE: Lista produselor alimentare din pachetele care se distribuie în acest an persoanelor cu venituri mici, modificată
În acest an, persoanele cu venituri reduse vor beneficia de tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde, dar și de pachete cu mâncare. Potrivit regulilor de acordare, cuprinse într-o hotărâre apărută în februarie, de principiu, pachetele cu alimente vor trebui ridicate de la centrele speciale de distribuție de fiecare beneficiar în parte. Ulterior, autoritățile au stabilit și tipul produselor incluse în pachetele cu produse alimentare, lista fiind modificată recent, printr-un ordin apărut vineri. Mai exact, din listă a fost eliminată smântâna de gătit, iar cantitatea de făină și carne conservată de porc a fost redusă.
Articolul continuă mai jos
După cum s-a stabilit spre final de 2023, prin
OUG 115, în perioada 2024-2027 vor exista două măsuri de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate:
- tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;
- pachete cu produse alimentare.
Când vine vorba despre
pachetele cu produse alimentare, normele programului, ce sunt cuprinse în
HG 70/2024, aplicabilă deja, stabilesc că, de principiu, acestea
vor trebui ridicate personal de fiecare beneficiar în parte.
Ordinul Ministerului Investițiilor nr. 702/2024, apărut în martie, a stabilit prima listă a
produselor care compun pachetele cu produse alimentare, care a fost însă modificată vineri, odată cu apariția
Ordinului 1.977/2024.
Mai exact, pachetele vor conține produsele din tabelul de mai jos:
Persoanele defavorizate vor putea primi pachetele, potrivit normelor, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a produselor alimentare.
Pachetele cu alimente se vor ridica personal de la
centrele de distribuire din localitatea de domiciliul. Amplasarea centrelor de distribuire va fi stabilită de autorităţile administraţiei publice locale.
Totuși, pentru
destinatarii finali nedeplasabili, autorităţile administraţiei publice locale vor trebui să asigure
livrarea pachetului cu alimente la domiciliul sau reședința acestora.
În acest an,
pachetele vor avea o valoare de cel mult 125 de lei și se vor acorda, o dată la șase luni, persoanelor cu venituri mici, respectiv celor ce primesc ajutor de incluziune, ajutor pentru familia cu copii ori celor care se află în situaţii critice de viaţă. Pentru a se stabili existența unei astfel de situații, autoritățile locale trebuie să desfășoare o anchetă.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (32)