Proiectul de HG pentru aprobarea instrucțiunilor de aplicare a Legii nr. 367/2022 privind dialogul social a fost pus azi în dezbatere la Ministerul Muncii și prevede:
- un set de instrucțiuni de aplicare au ca obiect stabilirea procedurilor în vederea negocierii, încheierii și înregistrării acordurilor colective de muncă încheiate în cadrul autorităților și instituțiilor publice;
- procedura și condițiile de finanțare a proiectelor depuse pentru dezvoltarea capacitații administrative a patronatelor și sindicatelor și
- o grilă de evaluare a proiectelor pentru care se solicită plata sumelor aferente cofinanțării.
Legea nr. 367/2022 a pus bazele unui dialog social mai structurat, stabilind patru niveluri de negociere colectivă: la nivel de unitate, grup de unități, sector de negociere colectivă și la nivel național. În plus, a definit procedura specifică pentru fiecare nivel și a stabilit mecanisme pentru încheierea și înregistrarea contractelor colective de muncă.
Cu toate acestea, pentru a atinge ținta de 80% a lucrătorilor acoperiți de negocieri colective prevăzută de UE și pentru a îmbunătăți participarea funcționarilor publici, se impune o clarificare suplimentară a legislației. Proiectul de HG propune să se aducă precizări cu privire la modul de reprezentare a funcționarilor publici în cadrul negocierilor și să se recunoască posibilitatea de negociere colectivă la niveluri superioare, cum ar fi grupurile de instituții.
Mai mult, proiectul pus azi în dezbatere vizează operaționalizarea Fondului anual pentru dezvoltarea capacității administrative a partenerilor sociali, finanțat de la bugetul de stat, pentru a sprijini organizațiile patronale și sindicale în acțiunile lor. Acest fond va finanța proiecte care vor contribui la îmbunătățirea dialogului social și la consolidarea capacității de negociere a partenerilor sociali.
Sunt eligibile pentru cofinanțare numai proiectele depuse de către organizațiile sindicale și patronale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă și la nivel național, prevede proiectul și pot beneficia de sprijin pentru cofinanțare doar proiectele finanțate de la Fondul social european Plus
(FSE+) sau apeluri finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea maximă a sprijinului financiar pe proiect acordat de ministerul responsabil cu dialogul social este propusă la limita de 200.000 lei.
În esență, proiectul față se aliniază la concluziile evaluării dialogului social realizate de Comitetul UE pentru ocuparea forţei de muncă și la recomandările specifice de țară primite de la Comisia Europeană, care subliniază importanța unui dialog social eficient și a unei negocieri colective cuprinzătoare pentru gestionarea schimbărilor pieței muncii și integrarea socială prin muncă.
Atenție! Prevederile proiectului de HG nu se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a putea produce efecte.