Asistența medicală transfrontalieră în spațiul Uniunii Europene va fi facilitată de un acord la care au ajuns săptămâna trecută Parlamentul European și Consiliul Uniunii, după cum se susține într-un comunicat de presă al Comisiei.
Documentul are la bază o serie de norme propuse de Comisia Europeană încă din 2022 și vizează atât accesul la propriul dosar medical al cetățenilor UE, cât și accesul medicilor la informațiile conținute de acesta.
După adoptarea oficială de către legiuitorii europeni, măsura va fi aplicată etapizat în toate țările membre.
Principalul avantaj al unei baze de date comune, care să cuprindă datele medicale ale pacienților, va fi acela că profesioniștii din domeniul sănătății vor putea avea acces la informațiile de natură medicală a unui pacient atunci când acestea sunt necesare pentru tratament într-un alt stat membru, permițând luarea de decizii bazate pe informații medicale riguroase referitoare la acesta.
În afară de aceasta, un impediment existent în momentul de față, anume acela ca informațiile medicale ale pacienților sunt accesibile numai în limba țării în care a fost constituit dosarul medical, va fi depășit, personalul medical având acces la aceste date direct în limba vorbită în țara de destinație a pacientului.
Pe lângă posibilitatea oferirii unui diagnostic mai rapid și mai bine documentat al cetățenilor care apelează la serviciile medicale ale altei țări decât cea de rezidență, se consideră că o astfel de măsură va facilita și mobilitatea transfrontalieră a europenilor, tocmai prin prisma creșterii siguranței lor în cazul unei intervenții medicale de urgență ori chiar a stabilirii unui tratament medical, care să fie sincronizat cu informațiile medicale incluse în dosarul lor.
O utilitate secundară a unei astfel de baze de date ar fi aceea a folosirii informațiilor medicale în scopuri de cercetare, fapt care ar putea contribui la dezvoltarea unor tratamente noi și la crearea unor medicamente personalizate.
Un dosar electronic de sănătate este o bază de date electronică care conține informații medicale relevante pentru un pacient. Acesta va conține informații despre afecțiunile anterioare, intervenții chirurgicale, tratamente și alergii, date despre analize de sânge, urină, imagistică medicală, lista medicamentelor prescrise și administrate, precum și înregistrări ale vizitelor la medici, diagnostic, tratament și evoluția stării de sănătate.
Întrucât utilizarea datelor electronice privind sănătatea implică prelucrarea de date sensibile cu caracter personal, unele elemente ale propunerii de regulament intră în domeniul de aplicare al legislației UE privind protecția datelor, iar dispozițiile propunerii sunt conforme cu legislația Uniunii privind protecția datelor (GDPR)
Propunerea stabilește o serie de obligații pentru autoritățile statelor membre și impune acțiuni specifice de promovare a instituirii și funcționării spațiului european al datelor privind sănătatea. Acestea acoperă în special dezvoltarea, implementarea și întreținerea infrastructurilor pentru utilizarea primară și utilizarea secundară a datelor electronice privind sănătatea.
Spațiul european al datelor privind sănătatea are legături strânse cu alte câteva acțiuni ale Uniunii în domeniul sănătății și al asistenței sociale, al digitalizării, al cercetării, al inovării și al drepturilor fundamentale.
Comentarii articol (0)