„În cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală funcționează structuri teritoriale județene cu sediul în județele din aria de activitate a acestora, astfel cum sunt stabilite prin hotărârea Guvernului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Operaționalizarea structurilor antifraudă teritoriale județene are loc începând cu data de 1 martie 2025”, dispune acum prevederea introdusă prin OUG 23/2024, după actualizarea prin OUG 132/2024.
Între timp, activitatea inspectorilor antifraudă se va face la fel ca până acum. „Până la operaționalizarea structurilor antifraudă teritoriale județene (...), Direcția generală antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală va continua să își desfășoare activitatea la nivel regional, în mod similar organizării actuale”, scrie în ordonanța inițială.
Totuși, în paralel se fac și eforturi pentru operaționalizarea unităților județene ale DGAF. Mai precis, Fiscul se ocupă de:
- reorganizarea direcțiilor regionale antifraudă fiscală pentru a asigura funcționalitatea și operaționalizarea structurilor antifraudă teritoriale județene, inclusiv prin redistribuirea personalului de specialitate existent pe județe, precum și prin organizarea procedurilor de recrutare prin concurs a personalului necesar;
- organizarea procedurilor legale pentru dotarea cu autoturisme și bunuri, inclusiv achiziționarea acestora, necesare funcționării structurilor antifraudă teritoriale județene;
- orice alte măsuri necesare, inclusiv proceduri, pentru a asigura funcționarea structurilor județene.
DGAF este organizată actualmente doar în direcții regionale, iar fiecare regiune acoperă mai multe județe. Desigur, organizarea regională se păstrează, însă vor apărea unități și la nivel de județ. Măsura este gândită pentru a eficientiza activitatea inspectorilor antifraudă de combatere a fraudelor și a evaziunii.
Organizarea regională arată așa:
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală Alexandria (județele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman);
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală București (Municipiul București și județul Ilfov);
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța (județele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea);
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală Deva (județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş);
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală Oradea (județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj);
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală Sibiu (județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu);
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava (județele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui);
- Direcția Regională Antifraudă Fiscală Târgu-Jiu (județele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea).
Astfel, din punct de vedere material, deplasarea zilnică de la sediul structurii regionale într-un judeţ din aria de activitate a regionalei necesită cheltuieli majore cu combustibil, mentenanţa autoturismelor; din punct de vedere funcţional, distanţa mare până la obiectivul supus verificării situat într-un judeţ, altul decât cel în care este sediul regionalei, are consecinţe în reducerea timpului alocat verificărilor şi/sau generarea de timp de lucru suplimentar (peste timpul normal de lucru). Totodată, deplasările pe distanţe mari pot afecta operativitatea verificărilor şi calitatea controalelor.
Din punct de vedere al resurselor umane implicate, distanţele lungi între obiectivul supus verificării şi sediul regionalei sunt generatoare de oboseală, cu consecinţe în operativitatea şi calitatea controalelor, dar şi cu posibile riscuri crescute de accidente rutiere”, explicau inițiatorii măsurii.