O comparație cu campioanele zonei, Cehia și Polonia și chiar Ungaria arată că România rămâne centrată pe industrii mai puțin profitabile.
România are o pondere mai ridicată a companiilor mari, la o analiză din perspectiva indicatorului numărului de angajați. Astfel, peste 0,17% din firmele românești au cel puțin 250 de angajați, în timp ce în Polonia și Cehia procentul este de 0,13%, respectiv 0,14%, în 2022, cele mai recente date ale Eurostat.
Miza industriilor ce presupun valoare adăugată și calificare ridicate
Pe marile sectoare, diferențele nu sunt impresionante, înmtre România și restul statelor, însă o abordare pe industrii importante – ce presupun personal înalt calificat, au o plus valoare ridicată și contează în competiția globală – România pălește la compararea oricărui indicator.
1. Fabricarea de calculatoare, produse electronice și optice – afară din jocurile mari
De exemplu, România are sub 800 de producători de computere și produse electronice și optice, în timp ce în Polonia și Cehia există de aproximativ 4,5 ori mai multe astfel de companii.
În Cehia, cu o populație de 10,5 milioane locuitori, sunt active 3,367 de astfel de firme.
Ambele state din centrul Europei depășesc Franța (2.543) la numărul de companii cu acest CAEN și se află pe locuri 3 și 4 în UE, după Germania și Italia. Cu observația că firmele din Franța sunt în general mult mai puternice, astfel încât au de peste trei ori mai mulți salariați.
Ungaria, cu mai puțin de 10 milioane de rezidenți, are înregistrate 1.361 de astfel de producători cu valoare adăugată mare.
Acest fapt dovedește că prioritățile de dezvoltare economică ale Cehiei, Poloniei și Ungariei au fost nu doar înțelept orientate, ci susținute eficient prin politici ale statului ce au vizat stimularea investițiilor în asemenea domenii, dar și asigurarea unei forțe de muncă înalt calificate.
Citește integral articolul pe www.cursdeguvernare.ro.
Comentarii articol (0)