Conform noilor reguli, imobilizarea unui vehicul este stabilită de un polițist rutier în cazul anumitor abateri de la legislația rutieră a șoferilor și constă în scoaterea acestuia în afara părții carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului și punerea lui în imposibilitate de mișcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare. Faptele pentru care se va putea stabili imobilizarea unui vehicul, potrivit OUG 84/2024, sunt:
- conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
- conducerea unui vehicul care deteriorează drumul public sau afectează mediul ori care prezintă deficiențe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție;
- conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite și/ sau mase depășite;
- conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală;
- conducătorul se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană;
- conducătorul refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului sau a substanțelor psihoactive, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană;
- conducătorul nu respectă timpii de conducere și de odihnă prevăzuți de lege.
Ce aduce nou ordonanța prin care se modifică Codul rutier este revocarea imobilizării. La modul concret, revocarea imobilizării va putea fi stabilită:
- de către organul judiciar competent, în cazul conducerii unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare/ în cazul conducerii unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală/ în cazul în care conducătorul acestuia ori unul dintre pasageri săvârșește o faptă de natură penală sau este dat în urmărire;
- după înlăturarea stării de pericol, în cazul conducerii unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite și/ sau mase depășite;
- după trecerea a 24 de ore, în cazul în care conducătorul se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau în cazul în care acesta refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului sau a substanțelor psihoactive;
- după respectarea timpilor de odihnă, în cazul în care conducătorul nu respectă timpii de conducere și de odihnă legali.
Dacă persoana care ar trebui să-l înlocuiască pe conducătorul inițial al vehiculului refuză să se supună testării privind consumul de alcool sau substanțe psihoactive, polițistul va stabili imobilizarea vehiculului.
Comentarii articol (2)