ACCES PREMIUM
De ce premium?
Speță din controalele fiscale
O firmă care aplica impozitul micro, deși nu avea salariați, a fost obligată de ANAF să achite impozit pe profit
Cazul unei companii care aplica impozitul micro, deși nu îndeplinea condiția obligatorie de a avea măcar un salariat, a fost prezentat recent în raportul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) despre controalele fiscale terminate în martie 2024.
Articolul continuă mai jos
Potrivit
raportului în cauză, ANAF a derulat o verificare documentară pentru activitatea din 2023 a societății, perioadă în care
regimul impozitului micro putea fi aplicat în baza existenței salariaților (printre alte condiții).
Din moment ce inspectorii ANAF au găsit că firma n-a avut niciodată salariați, aceștia au emis o decizie de impunere pentru plata retroactivă a impozitului pe profit.
„Principalele constatări ale organelor de inspecție fiscală au fost: (...) societatea verificată nu a avut niciodată angajați, conform programului Revisal, iar singurele declarații depuse au fost deconturile de TVA și declarațiile informative 394, pentru lunile iunie, iulie, august și septembrie 2023 (...)”, este precizat în raport.
Conform Codului fiscal, din 2023
s-a introdus condiția existenței a minimum un salariat pentru a putea aplica impozitul micro, printre alte noutăți. Astfel, persoanele juridice care n-au salariați trebuie să plătească impozit pe profit.
Societatea verificată documentar activa pe codul CAEN 4673 - comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)