Opinie: Ecocidul – un termen pe care îl vom auzi din ce în ce mai des, odată cu adoptarea noii Directive UE privind protecția mediului

Noua Directivă este menită să incrimineze anumite fapte contrare legii, să prevadă un grad mai ridicat de precizie în ceea ce privește definirea infracțiunilor relevante și să armonizeze tipurile și nivelurile sancțiunilor, astfel încât să asigure consolidarea legislației de protecția mediului în UE, prin revizuirea listei infracțiunilor împotriva mediului prevăzute în Directiva 2008/99/CE și adăugarea pe lista faptelor incriminate a celor mai grave încălcări ale dreptului Uniunii privind mediul, înăsprirea sancțiunilor penale menite să descurajeze comiterea acestora și eficientizarea eforturilor de depistare, investigare, urmărire penală și judecare a infracțiunilor împotriva mediului precum și diminuarea sau chiar eliminarea posibilității ca infractorii să profite de discrepanțele dintre sistemele juridice naționale.

Noua Directivă introduce, chiar din preambul, noțiunea de infracțiuni calificate – „Infracțiunile privind faptele săvârșite cu intenție enumerate în prezenta directivă pot duce la rezultate catastrofale, cum ar fi poluarea pe scară largă, accidentele industriale cu efecte grave asupra mediului sau incendiile forestiere la scară largă. În cazul în care astfel de infracțiuni provoacă distrugerea sau daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, unui ecosistem de dimensiuni considerabile sau cu o valoare ecologică considerabilă sau unui habitat din cadrul unui sit protejat, sau cauzează daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, calității aerului, solului sau apei, astfel de infracțiuni care cauzează astfel de rezultate catastrofale ar trebui să constituie infracțiuni calificate și, prin urmare, să fie pedepsite cu sancțiuni mai aspre decât cele aplicabile în cazul unor alte infracțiuni definite în prezenta directivă. Respectivele infracțiuni calificate pot include fapte comparabile cu „ecocidul”, care este deja prevăzut de dreptul intern al anumitor state membre și care fac obiectul discuțiilor în cadrul forurilor internaționale.”

Termenul „ecocid” – folosit aparent pentru prima dată în timpul războiului din Vietnam (1961-1971), pentru a desemna efectul pe care deversarea substanței denumite „Agentul Orange” de către armata americană l-a avut asupra vegetației extrem de bogate, care oferea adăpost trupelor de gherilă – se referă astăzi la distrugerea masivă a mediului prin acțiuni grave, repetate, de anvergură, cu consecințe majore asupra biodiversității pământului (prin exploatări de diverse metale sau miniere), apelor (prin deversări uriașe de substanțe nocive, poluante sau resturi foarte greu degradabile, cum sunt materialele plastice), pădurilor (defrișări prin distrugeri mecanice sau arderi), aerului (prin emisii de gaze toxice, incidente radioactive), faunei și florei (prin otrăvire sau reducerea spațiului considerat habitat natural).

Printre altele, noua Directivă stabilește lista (deloc scurtă) a infracțiunilor împotriva mediului – fapte care sunt contrare legii și sunt săvârșite cu intenție și criteriile în baza cărora unele dintre ele pot fi considerate infracțiuni calificate; posibilitatea statelor membre de a prevedea în dreptul intern infracțiuni suplimentare; elementele care trebuie luate în considerare pentru a evalua daunele (starea inițială a mediului afectat, durata – pe termen mediu sau scurt, amploarea și reversibilitatea daunelor); pedepse cu închisoarea de până la zece ani pentru cele mai grave infracțiuni (cele care provoacă moartea sau vătămări grave ale persoanelor), pedeapsa maximă cu închisoarea pentru infracțiunile calificate fiind de cel puțin opt ani; amenzi substanțiale pentru persoanele juridice, care pot ajunge la 40 de milioane de Euro sau cel puțin 5% din cifra de afaceri; posibilitatea de a aplica măsuri suplimentare persoanelor fizice și juridice care se fac vinovate de infracțiuni de mediu (cum ar fi obligația autorului infracțiunii de a reface mediul sau de a compensa daunele, excluzându-l de la accesul la finanțare publică sau retrăgându-i permisele sau autorizațiile); circumstanțele agravante și circumstanțele atenuante ale infracțiunilor de mediu; termenele minime de prescripție pentru cercetarea și condamnarea vinovaților; obligația statelor membre de a lua pune în aplicare mecanisme adecvate de coordonare și cooperare la nivel strategic și operațional între toate autoritățile lor competente implicate în prevenirea și combaterea infracțiunilor împotriva mediului; cooperarea dintre statele membre și Comisie și alte organe, oficii sau agenții ale Uniunii, în cazul în care infracțiunile împotriva mediului sunt de natură transfrontalieră.

Și, pentru că infracțiunile împotriva mediului afectează în cele din urmă drepturile fundamentale ale cetățenilor, Uniunea Europeană este angajată ferm în combaterea acestor infracțiuni prin asigurarea unui nivel de protecție ridicat, adaptat diversității situațiilor la nivel național, aplicarea unor principii bazate pe precauție și prevenție, remediere la sursă a daunelor provocate mediului și respectarea principiului „poluatorul plătește”, cooperare și raportare periodică.