Săptămâna de lucru de șase zile e o realitate a multor locuri de muncă în România, deși nu este permisă de lege

Dacă ne luăm după frecvența întrebărilor adresate de angajați sau de cei care lucrează în zona de salarizare, există și o serioasă confuzie în ceea ce privește legalitatea săptămânii de lucru de șase zile în România. „Dar dacă programul rămâne de 40 de ore, nu poate fi împărțit pe șase zile?”

Repartizarea programului de muncă este, de regulă, uniformă - opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, cu 48 de ore consecutive/două zile de repaus. Aceste două zile de repaus minim sunt absolut necesare, conform Codului muncii. O activitate de luni până sâmbătă, urmată de reînceperea activității în lunea următoare, nu asigură acest interval minim. Aceasta este regula, cum spuneam, dar nu se poate opta întotdeauna pentru varianta ideală trasată de cod, așa că ne uităm acum înspre situațiile de excepție, respectiv cele în care avem o repartizare inegală a timpului de muncă, unde trebuie să ținem seama de aceeași durată maximă de 40 de ore de muncă săptămânal.

Dacă natura activității impune muncă sâmbătă și/sau duminică, atunci cele 48 de ore consecutive de repaus trebuie acordate în alte zile, dar „spargerea” acestui minim nu se poate face: angajatul muncește o zi da, una nu, de pildă. Nici în regulamentul intern, nici în cadrul contractului colectiv și nici în cel individual nu s-ar putea stabili alte perioade privind repausul săptămânal, adică derogări de la cele două zile consecutive sau de la cele 48 de ore consecutive. Prin excepție, repausul săptămânal ar putea fi acordat cumulat, însă perioada maximă în care salariații ar putea presta activitate zilnică neîntreruptă este de cel mult 14 zile. 

Așadar, discuția nu e doar despre respectarea celor 40 de ore de muncă săptămânale (48 cu tot cu eventualele ore suplimentare), ci și despre necesitatea acelor 48 de ore consecutive / două zile de repaus săptămânal. 

În timp ce lumea dezbătea avantajele săptămânii de lucru mai scurte, de patru zile, Grecia a decis să meargă într-o direcție surprinzătoare, anunțând implementarea unei săptămâni de lucru de șase zile. Această măsură, în vigoare din iulie anul acesta, urmărește să stimuleze productivitatea. Noua reglementare, denumită de sindicate drept „barbară”, potrivit The Guardian, e aplicabilă doar în sectorul privat pentru serviciile ce funcționează non-stop. Angajații din industrii selectate vor putea lucra două ore suplimentare pe zi sau un schimb extra de opt ore, primind pentru asta un bonus de 40% la salariul zilnic. 

Util: În cazul programelor individualizate ori în ture, calculul corect al repausului săptămânal pune adesea probleme în practică

Șeful executivului elen susține că inițiativa este necesară din cauza scăderii populației și lipsei forței de muncă calificate. Guvernul său a adoptat legislația ca parte dintr-un set mai larg de legi ale muncii anul trecut, numind schimbările demografice o „bombă cu ceas”. Această mișcare a întâmpinat o opoziție puternică, demonstranții susținând că reforma deteriorează protecțiile legale și compromite drepturile lucrătorilor în numele flexibilității. Criticii argumentează că acest act legislativ semnalează sfârșitul săptămânii de lucru de cinci zile și permite angajatorilor să impună o zi suplimentară de muncă. Asta, în contextul în care grecii oricum lucrează „cele mai lungi ore” din Europa, potrivit datelor Eurostat.

Implementată ca schemă-pilot în mai multe țări, inclusiv Marea Britanie, Germania, Japonia, Africa de Sud și Canada, săptămâna de lucru de patru zile a demonstrat niveluri crescute de productivitate, cei care au studiat chestiunea atribuind rezultatele nivelurilor îmbunătățite de concentrare. În 2022, Belgia a adoptat o lege care le permite lucrătorilor să își distribuie săptămâna de lucru pe patru zile în loc de cinci. În România, săptămâna de lucru de patru zile nu are nevoie de o legiferare în mod special, întrucât „înghesuirea” celor 40 de ore de muncă în patru zile e posibilă conform Codului muncii - important e ca angajatul să aibă parte de repausul minim între două zile de muncă (o detaliere pe acest subiect, aici). 

Ar putea România să extindă printr-o reglementare similară programul de 40 de ore și să reducă repausul săptămânal minim de 48 de ore? Nimic nu e exclus. 

Trebuie amintit că țara noastră a depășit standardul minim din Directiva 2003/88/CE:

„Articolul 5 - Repausul săptămânal

Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute în Articolul 3.

În cazuri justificate datorită condițiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore”.

La repausul zilnic, directiva prevede o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore. 

Ca atare, repausul minim de 48 de ore din Codul muncii poate fi redus, teoretic, prin lege, până la minimul din directivă.