Opinie: Numărul inspectorilor de muncă la nivel național, în continuă scădere în ultimul deceniu. Încrederea angajaților în inspectorate, adesea inexistentă

Datele furnizate de Inspecția Muncii în chiar raportul de activitate pe anul 2023 arată la 31 decembrie anul precedent un total de 2.082 de posturi ocupate, din care 1.468 erau inspectori de muncă (1.401 în ITM-uri și 67 în Inspecția Muncii) și 614 reprezentau „alte categorii de personal”.

Dacă ne uităm în urmă, la rapoartele din anii anteriori, vedem că de-a lungul timpului, de fapt, numărul de inspectori de muncă a scăzut de la an la an aproape: în cadrul Inspecției Muncii și ITM-urilor funcționau la final de 2023 cu 317 inspectori mai puțin decât în 2012. În 2008, în raportul de activitate figurau 1.947 de posturi de inspector. Mai puțin inspectori, așadar, de la an la an, care să răspundă petițiilor angajaților, să efectueze controale amănunțite și să contribuie la prevenirea încălcării legislației muncii, în ansamblul ei, în contextul în care România avea la finele anului precedent peste 6,7 milioane contracte de muncă active. 

Prevederile HG nr. 488/2017 stabilesc, ca urmare a unor modificări aduse în urmă cu aproape o săptămână, că „Inspecţia Muncii se organizează și funcționează cu un număr total de 2.344 posturi, funcţionari publici şi personal contractual”. Anterior modificării din 5 iulie, numărul total de posturi era de 2.512.

Cu toate acestea, un raport Eurofund publicat în noiembrie anul trecut arată că România era pe primul loc în UE, în 2021, la numărul de inspectori de muncă la fiecare 10.000 de salariați - mai exact, aproximativ 1,8 inspectori pentru fiecare 10.000 de angajați, ceea ce este peste pragul de 1 inspector / 10.000 de angajați, considerat adecvat de Organizația Internațională a Muncii pentru economiile de piață industriale​.

Raportul arată că alocările financiare pentru inspectoratele teritoriale sunt considerate insuficiente, ceea ce sugerează o percepție negativă asupra capacității acestora de a-și îndeplini eficient atribuțiile. Desigur, arată raportul, acest aspect poate influența negativ încrederea angajaților în aceste instituții, considerându-se că resursele limitate pot afecta capacitatea inspectoratelor de a asigura respectarea legislației muncii. „Partea bună” e că aceeași e situația și în Franța, Polonia, Belgia sau Portugalia. La polul opus, de resurse financiare adecvate beneficiază inspectoratele din Cipru și Danemarca, iar resura umană e considerată adecvată ca număr în țări precum Ungaria, Suedia și, din nou, Cipru.

Deși inspectorii de muncă sunt singurii care pot sancționa angajatorii pentru neregulile în respectarea legislației de muncă, în sens larg, dreptatea obținută în instanță fiind adesea o luptă de durată și, din pricina asta, nu întotdeauna satisfăcătoare la final, aflăm că asta nu se întâmplă la nivelul la care ar trebui. Lucrătorii se uită înspre inspectoratele teritoriale cu mari rezerve, de cele mai multe ori - fie acuză lipsa totală de interes în privința sesizărilor, fie acuză corupția. Sintagme precum „sunt mână în mână cu angajatorii” sunt frecvent aruncate în discuție de angajați - desigur, fără a comite generalizări periculoase, este probabil cel mai echilibrat să spunem că, cel puțin în unele inspectorate, fie resursa diminuată de personal suferă de pe urma volumului prea mare de muncă, fie resursa e diminuată chiar prin efectul corupției, dar și lipsei de interes de la nivel central sau din partea Executivului.

Doar că activitatea inspecțiilor nu se rezumă sau nu ar trebui să se rezume doar la răspuns la petiții și efectuat controale la angajatori, ci și la acțiuni de informare, de conștinentizare și de prevenire, precum și multe altele. Conform raportului Eurofund menționat anterior, în România măsurile de prevenire nu sunt implementate, iar abordarea adoptată de instituțiile de aplicare a legislației este exclusiv una de „descurajare”. La un număr atât de redus de inspectori la nivel național, unde ne putem imagina, probabil, că sunt inspectorate unde nici măcar cinci oameni nu se pot duce în teren, e imposibil să ne mai punem problema unor campanii serioase de informare și de prevenire sau de discuții despre subiectele care merg dincolo de sfera încălcărilor grave ale legislației muncii. 

În 2023, inspectorii au făcut aproape 66.000 de controale pentru depistarea muncii nedeclarate, arată datele oficiale, sancționând peste 2.800 de angajatori pentru muncă nedeclarată (cele mai mari amenzi), cu amenzi totalizând 90.195.000 lei. Deși fenomenul muncii nedeclarate este încă unul de amploare, deși condițiile de muncă nu se aliniază deseori nici măcar cu standarde minime de SSM, avem o problemă uriașă de subdeclarare a accidentelor de muncă comparativ cu alte state membre UE, trebuie să ne reamintim că în atenția inspectorilor sunt sau ar trebui să fie nu doar aceste probleme, ci și alte aspecte ce țin de derularea relațiilor de muncă. Cu un număr atât de mic de inspectori la nivel național, pare nerealist să ne gândim la cercetarea sau aprofundarea unor probleme ce țin, de exemplu, de prevenirea și sancționarea hărțuirii la locul de muncă, de egalitatea între salariați sau stresul profesional.

Potrivit raportului pe 2023, cele mai frecvente încălcări ale legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă reclamate la inspectorate sunt legate de neplata salariilor (de departe cele mai multe petiții în comparație cu restul), timpul de muncă și neplata orelor suplimentare, concedieri abuzive, nerespectarea prevederilor privind registrul de evidență a salariaților și reconstituirea vechimii în muncă. Pe partea de SSM, principalele aspecte reclamate vizează: eliberarea adeverinţelor pe grupe de muncă, condiţiile de muncă necorespunzătoare, cercetarea și declararea accidentelor de muncă și nerespectarea cerințelor de SSM. 

Deși planul de acțiuni al Inspecției Muncii arată activități de prevenire și campanii de informare în fiecare an, rezultatul acestora pare să se vadă foarte greu.